Sebastian Burduja iese la atac împotriva primarului Sectorului 1, Clotilde Armand

Sebastian Burduja. Foto: Facebook
Sebastian Burduja. Foto: Facebook

Sebastian Burduja, președintele PNL Sector 1, spune  că liberalii au încercat să lucreze „în spirit de echipă” și să facă un „dialog constructiv” cu primarul Clotilde Armand, însă aceasta  „nu acceptă acest dialog, vine cu proiecte pe ultima sută de metri, ședințele sunt de îndată”.

„Lucrurile se văd limpede în transmisiunea, live a fost, acum e înregistrată, disponibilă pe site-ul Primăriei. La punctul despre redeschiderea școlilor introdus la inițiativa consilierilor PNL – de fapt, singura urgență, cred, pe ordinea de zi că restul n-au fost justificate – doamna Armand a ieșit din sală și, după ce a postat pe Facebook sau înainte, nu îmi e clar, s-a dus în biroul doamnei Porumb – dânsa nu era, că era în ședință, unde îi era locul – și a informat consilierii doamnei viceprimar că trebuie să își strângă lucrurile, pentru că acel birou nu va mai aparține viceprimarului liberal. După care a revenit în ședință, colegii noștri au interpelat-o, doamna primar, ne lăsați să ne luăm măcar hainele, că le-am lăsat acolo, și dânsa într-un gest de mare mărinimie a spus că pot să își ia hainele. Limbajul din partea PNL și a colegilor mei a fost extrem de civilizat și toată abordarea, să știți, a fost constructivă”, a declarat Sebastian Burduja la B1 TV.

Întrebat care e calea de compromis, în contextul în care PNL și USR-PLUS au candidat cu promisiunea că vor veni cu o viziune comună, însă acum liberalii par să facă opoziție, Sebastian Burduja a explicat: „Nu, n-am spus că facem opoziție. Am spus doar că nu putem accepta orice inițiativă a primarului Armand. Noi am pus pe masă un set de principii de colaborare. Acestea nu au fost asumate încă de partenerii noștri. Vă pun în vedere, suntem ultimul sector în care există acest parteneriat PNL – USR-PLUS în care până în ziua de azi viceprimarul PNL nu are atribuții.

La Sectorul 6, domnul Ciucu, în prima săptămână, a dat atribuții viceprimarilor USR-PLUS.  Noi am venit cu toată bunacredință, în spirit de echipă, cu dialog constructiv, la doamna Armand. Am avut foarte multe întâlniri. Dânsa nu acceptă acest dialog, vine cu proiecte pe ultima sută de metri, ședințele sunt de îndată, materialele le primim în seara dinaintea ședinței și nu ni se dă decât acest drept de a ridica mâna. Nu este un mod de a face administrație. Nu este un mod corect de a avea un parteneriat în interesul cetățenilor”, a mai declarat Burduja.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel