EXCLUSIV  Sebastian Burduja, ministrul Digitalizării: Suntem înconjuraţi de munţi de hârtii. Cea mai mare rezistență, din partea funcționarilor publici

Foto: Freepik
Foto: Freepik

În România, din păcate, pixul şi hârtia încă mai fac legea. Potrivit spuselor ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, suntem încă în urmă când vine vorba de stocarea şi transferul datelor electronice. 

Sebastian Burduja a vorbit astăzi, în studioul DCNews, despre stadiul, cu mult sub nivelul aşteptărilor, în care a găsit instituţia în momentul în care a preluat funcţia de ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării dar şi despre reticenţa angajaţilor de aici de a îmbrăţişa progresul tehnologic şi schimbările care vin odată cu el.

"Suntem înconjuraţi de munţi de hârtii, asta e realitatea. Nu avem un management al documentelor la nivel electronic, deci nu ştim în orice moment unde se află o anumită lucrare. Şi probabil că aţi mai auzit expresia - "s-a pierdut pe circuit". Mă întâlnesc cu ea în fiecare zi, ceea ce la Ministerul Digitalizării e de-a dreptul frustrant pentru că un sistem digital îţi permite, de fapt, o transparenţă pe acest lanţ de avizări interne."

Analistul politic Bogdan Chirieac l-a întrerupt: "Domnule ministru, noi, la DC Media Group, avem un software de document management pentru contracte de publicitate, acţiuni în desfăşurare, rapoarte... Dumneavoastră nu aveţi?". 

Sebastian Burduja: "Este un software primitiv, s-a încercat de trei ori o soluţie pentru acest minister, nu s-a reuşit. Acum avem noi discuţii şi eu sper că în câteva luni să se rezolve. Şi dacă le circulăm pe email, dacă atât putem noi pe termen scurt, asta e... le plimbăm pe email. Cea mai mare rezistenţă este, însă, din partea funcţionarilor publici pentru că, într-adevăr, când te digitalizezi pierzi oarecum controlul lucrurilor. Nu mai poţi să dai vina de la unul la altul, ştii foarte clar, ca ministru, unde a stat o anumită lucrare, câte zile şi de ce... ai o evidenţă. Iniţial, partea de digitalizare nu exista în Minister. A fost acea Agendă a României, noul ADR, care era la centrul Guvernului... şi a venit acum în subordinea Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării. Dar Ministerul în sine nu a avut specialişti în transformare digitală".

Cu puţin timp în urmă, în luna august, au fost publicate rezultatele Indicelui economiei și societății digitale (DESI) 2022. Acesta urmărește progresele digitale înregistrate în  statele membre ale UE. Suntem în continuare pe ultimul loc Ceea ce ar trebui să ne dea de gândit este că România bate pasul pe loc, în timp ce toate celelalte țări, inclusiv Bulgaria, aflată pe locul 26, avansează. Polonia și Grecia au avut cel mai pronunțat avans în clasament în ultimii 5 ani. Până şi Republica Moldova, din afara Uniunii, ne dă lecții la unele capitole, aşa cum a spus-o chiar ministrul Burduja în emisiune. 

Printre priorităţile pe care Ministerul le are în ceea ce privește modernizarea și dezvoltarea României se numără transformarea digitală a administrației, economiei, dar și a societății. Totodată, se dorește și crearea unui spațiul digital comun pentru servicii publice rapide.

 Interviul complet aici:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel