Sebastian Ghiță: Serviciile secrete trebuie să supravegheze Internetul

Deputatul PSD, Sebastian Ghiță,  intenționează  să depună o inițiativa legislativă care să permită posibilitatea interceptării cartelelor telefonice pre-plătite de către serviciile secrete.

Concret, atunci cand o persoana va cumpara o astfel de cartela, va trebuie sa prezinte codul numeric personal si, daca ulterior un judecator va decide interceptarea numarului telefonic asociat acestei cartele, serviciile secrete vor avea posibilitatea de a identifica detinatorul acestei cartele, scrie HotNews.

Sebastian Ghiță, membru în Comisia comună permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI,  se pronunță pentru implementarea unui program PRISM în România, care să permită supravegherea comunicațiilor pe Internet, în cazul suspiciunilor de terorism sau infracțiuni economice grave, argumentând în fața criticilor că de multe ori se invocă protejarea viații private “dar se dorește a se apăra libertatea la infracțiune.

Sebastian Ghiță își argumentează demersul prin faptul că această zonă, a cartelelor pre-platite, a rămas "neacoperită total" și este folosită pentru infracțiuni economice. În plus, există riscul de utilizare a acestor cartele în activități legate de terorism.

Potrivit lui Sebastian Ghiță, "omul când își cumpară o cartelă (...) va trebui să prezinte dovada cu CNP, nume, prenume și adresa. Aceste date vor fi centralizate de o autoritate și, în cazul unei cereri de ascultare, operatorul trebuie să fie capabil să pună la dispozitie CNP-ul, numele și prenumele persoanei care a folosit o anumită cartelă".

Referindu-se la eventualele critici privind încălcarea vieţii private, deputatul a răspuns:„Viaţa intimă trebuie protejată. Capacitatea de a face rău societăţii nu trebuie protejată şi nu cred că s eva găsi un politician să facă rele contra libertăţilor omului, dar nici nu cred că mai trebuie să stăm cu mâinile în sân şi să tolerăm atâtea rele în numele libertăţii şi drepturilor omului“.

   

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel