Dinamo București caută în continuare un antrenor principal, după ce Eugen Neagoe a fost sfătuit de medici să ia o pauză în perioada următoare, iar o soluție pare a fi Sebastian Moga.
Secundul lui Eugen Neagoe, Sebastian Moga, va conduce Dinamo în meciul cu CFR Cluj de sâmbătă, conform Mediafax.
Moga a declarat înainte de meciul de mâine:
"Cel mai important e că Eugen se simte bine. Ne-a transmis să facem tot ce ţine de noi pentru victorie şi că are încredere în noi. Am vorbit cu el despre antrenamente. Nu poate sta departe de echipă, de fotbal. Încă nu ştim ce se întâmplă la Dinamo. Până la meciul cu CFR mă ocup eu de echipă. După aceea vom vedea ce va fi. E un meci dificil, jucăm contra campioanei din ultimii doi ani. CFR-ul poate face două echipe. Chiar dacă Dan Petrescu va menaja câţiva jucători, CFR-ul rămâne o echipă valoroasă.
Avem aproape tot lotul valid, mai puţin Nistor. Dan face pregătirea normal, dar sunt şanse mici să contăm pe el. Eu am încredere mare în jucători. Trebuie să arătăm că nu ăsta e Dinamo. E o responsabilitate mare şi am încredere că băieţii vor avea o altă atitudine. O să avem altă mentalitate, altă atitudine. Asta înseamnă Dinamo. Jucătorii, când intră în teren, trebuie să uite de tot. Să nu ţină cont de presiune, de emoţii", a spus Sebastian Moga, vineri, la conferinţa de presă de vineri, unde a fost prezent și jucătorul Andrei Sin.
Viorel Moldovan s-a aflat şi el pe lista lui Dinamo, dar Chindia Târgovişte nu are de gând să-şi piardă antrenorul. Mai există zvonuri conform cărora Dinamo ar negocia cu Leo Grozavu, Dario Bonetti, Devis Mangia sau Florin Bratu.
Antrenorul lui Dinamo, Eugen Neagoe (51 de ani), a suferit un stop cardio-respirator în prima repriză a meciului Dinamo - Craiova, din a doua etapă a Ligii 1. Neagoe a fost resuscitat pe marginea terenului, iar după circa zece minute a fost urcat în ambulanţă şi transportat la Spitalul Floreasca. În drum spre unitatea medicală, Neagoe a început să se simtă mult mai bine şi a început să vorbească. Partida Dinamo - Craiova s-a reluat după ce antrenorul a fost scos din stadion. Neagoe a fost externat între timp, dar pentru moment nu are voie să antreneze.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu