Sebastian Vlădescu: Majorări de taxe post criză? Asta este răul cel mai mic. De unde poate veni salvarea României

S-a aflat la cârma Finanțelor în timpul crizei economico-financiare de acum 10 ani, dar spune că nu există niciun fel de similitudini. Iar România poate profita dacă știe cum să-și administreze agricultura. Totul într-un interviu exclusiv acordat DC BUSINESS. 

Reporter: Considerați că acțiunile Guvernului sunt corecte și suficiente, având în vedere specificul acestei crize, aproape total diferită de criza financiară din 2008?

Sebastian Vlădescu: Această criză nu are nimic în comun cu criza din 2007, 2008, 2009, iar din punct de vedere al măsurilor sunt prea târzii și prea puține. Criza aceasta este o noutate absolută, ca să spun așa, și necesită o reacție care să fie o noutate absolută. În general, fiecare criză a presupus un tip de reacție nemaiîntâlnită anterior, de la New Deal-ul lui Roosevelt (o serie de programe economice adoptate în SUA între anii 1833-1936 de preeședintele Franklin Roosevelt, n.r.), la Quantitative easing (QE, politică monetară practicată de băncile centrale, n.r.) din 2007, 2008, 2009. Acum trebuie ca nu numai o țară sau un grup de țări, ci toate țările să vină cu ceva care să fie la fel de suprinzător și la fel de împotriva teoriilor valide la momentul respectiv.

Când credeți că aceste măsuri ar fi trebuit luate?

Acum o lună ar fi trebuit să se înceapă cu măsuri medicale, inclusiv cu cele de izolare socială, dar în special pe partea de pregătire a infrastructurii medicale, indiferent câte cazuri erau la momentul respectiv. Având momentul din China, era evident că și în Europa, și aici nu mă refer strict la România, mă refer la nivel global, ar fi trebuit pregătite spitalele de campanie, ar fi trebuit pregătite stadioane, săli de expoziții, cu paturi de izolare și cu paturi de terapie intensivă la un nivel nemaipomenit, la un nivel care să depășească mult închipuirea, ca să spunem așa. Nu au făcut-o nici alte țări, și nu este o critică la adresa cuiva, este o critică la adresa incapacității umane de a-și asuma anticipat crize. Toată lumea vorbește despre crize, le prevede, vedem că sunt oameni care spun că am spus noi, am proorocit-o noi. Dacă spui zece ani același lucru, la un moment dat este foarte ușor să spui: v-am spus eu. Dar nu de prooroci avem nevoie. Avem nevoie de oameni de stat să ia decizii grele, costisitoare. Fără să gândească din punct de vedere politic. Să se gândească strict la nevoile oamenilor, nici măcar imediate, în termeni de alegeri ca să le câștigi bunăvoința, ci pe termen lung.

Ce măsură trebuie să ia România urgent, acum?

Acum vorbim despre o situație gravă pe termen lung, toată lumea începe să își dea seama că lucrurile sunt mai complicate decât păreau, inclusiv medical. Cred că ar trebui puși foarte rapid extrem de mulți bani, și când spun bani mă refer la miliarde și la logistică miliară pentru a face urgent 1000-2000 de paturi de terapie intensivă. Dacă spune cineva că, uite, cheltuim bani și dacă nu avem nevoie. Dacă nu o să avem nevoie o să ne bucurăm. Toată lumea se bucură că există rachete nucleare care nu sunt folosite. Nu cred că e cineva trist că s-au cheltuit bani pe ele și că nu sunt folosite. Măcar să ne pomenim peste șase luni că am făcut 1000 de paturi de terapie intensivă și nu am avut ce face cu ele. Le dăm altora care au nevoie, le punem în rezerva de stat pentru când o să fie nevoie. Problema este că trebuie să te pregătești pentru ce este mai rău. Iar modul în care se acționează mie mi se pare foarte limitat, inclusiv din punctul de vedere al resurselor. Vorbim despre niște milioane, despre niște zeci de milioane, care sunt nimic față de cât e nevoie. Trebuie cheltuite miliarde, probabil în cursul acestui an. Ca să fim OK, trebuie să cheltuim câteva miliarde, 2, 3 sau 5, nu știu, dar trebuie cheltuite și puse de o parte toate lucrurile de care ai nevoie, dacă ai nevoie. Dacă nu ai nevoie, slavă Domnului că nu ai avut nevoie. Nu pleci la război și faci gloanțe numai pe parcurs ce consumi. Faci multe gloanțe și încerci să folosești cât mai puține, să termini războiul cât mai repede și cu cât mai puține pierderi.

Nu știm când se va termina

Ce credeți că se va întâmpla în perioada imediat următoare din punct de vedere economic?

Fără să cădem în pesimism, cred că trebuie să renunțăm la estimări optimiste: se termină până la Paște, cred că următorul termen este 1 Mai sau Ziua copilului. Habar nu avem când se termină. Dacă luăm modelul din China, discutăm măcar de patru luni, dacă nu de cinci. Asta dacă ținem cont că măsurile de izolare socială sunt mult mai puțin restrictive în Europa sau în Statele Unite decât sunt în China. Și nu vreau să mă gândesc la ce ar fi în India, unde sunt sute de milioane de oameni care trăiesc într-o înghesuială de nedescris. În concluzie, nu știm când se termină. Putem să ne rugăm, putem să ne gândim, să fim optimiști, dar în același timp să fim pregătiți pentru ce e mai rău. Vedem ce fac alte state din punct de vedere economic. Nu știm ce a făcut China, nu a anunțat programe economice și nu știm câți bani a cheltuit în aceste patru, cinci luni, dar sunt convins că foarte mulți. Pe de altă parte, puține țări au capacitatea Chinei de a ține populația sub control, deci este exclus să ai aceeași capacitate în Europa sau în Statele Unite. Pachete foarte consistente cum sunt cele anunțate inițial de Germania, acum de Statele Unite, observați că se discută de sute de miliarde, dacă nu de trilioane. Nu se mai discută nici despre sutele de miliarde ca pe vremea lui Quantitative easing, se discută despre foarte, foarte mulți bani puși la dispoziție. Nu mai discută nimeni de deficite bugetare. Acum vorbim despre un război în care trebuie să salvezi viața oamenilor și echilibrele sociale. Iar asta costă și nu poți să faci totul într-o zi. Trebuie să faci și anul viitor, pe termen lung, pentru următoarele șase, nouă, 12 luni, în așa fel încât să păstrezi echilibre. Iar păstrarea echilibrelor costă.

Și ce credeți că ar trebui să facă Guvernul pentru a evita o criză de proporții și de durată?

În primul rând ar trebui să aducă încredere, comunicând o cifră consistentă pe care a gata să o cheltuiacă la nevoie. Este foarte greu să spui acum ce trebuie să facă Guvernul, pentru că nimeni nu poate face predicții vizavi despre ce se va întâmpla peste două luni, peste trei, șase luni, cât de complicată va fi recesiunea și cât rapidă va fi refacerea. Pentru că recesiune cu siguranță este. Cât va dura recesiunea și cât va fi de profundă, o să vedem. Dar oamenii trebuie să știe că, indiferent de cât va fi de lungă, de profundă, de complicată, există sisteme de protecție. Și ar trebui să se comunice că România este gata să cheluiască 10% din PIB, circa 20 de miliarde de euro, inclusiv pentru susținerea micilor afaceri. Dar nu garanții de credite, pentru că în condițiile în care activele se duc de râpă, nu ia nimeni credit, pentru că un credit îl iei pentru ceva care funcționează, nu pentru ceva care se duce de râpă. Deci, în primul rând ar trebui anunțată disponibilitatea financiară. Mie mi se pare că există foarte multă ezitare, că toată lumea se învârte în jurul facem sau nu facem deficit bugetar. Da, cât o să fie deficitul bugetar, cum calculăm veniturile? Cine poate să spună în momentul de față? Da, s-a spus că nu mai contează deficitul, dar nu s-a venit cu măsuri care să spună, da, cheltuim cât cheltuiește România. Deocamdată trebuie comunicată o cifră care să arate că Guvernul este dispus să facă orice să ajute cetățenii, să ajute economia.

Trebuie să alocăm resurse financiare. Cât de mari? Cât este nevoie

Și cât ar putea să cheltuiască România?

O să vă răspund retoric. Cât poate să cheltuiască Germania, cât poate să cheltuiască Spania, Muntenegru? Habar nu avem. Cât pot să cheltuiască Statele Unite? Habar nu avem cât putem să cheltuim. Cheltuim cât este nevoie ca să menținem echilibrele. De ce două trilioane pot ajunge la patru în Statele Unite? Pentru că pot. Europa trebuie să poată și ea. Acum vorbim despre un pas enorm pe care ar putea să îl facă Europa în ideea de a fi cu adevărat o Europă unită. Unitatea se vede cel mai bine la greu, nu la ușor, că ne plimbăm și sunt foarte fericiți că beneficiază de muncitorii români ieftini și de turiștii români care cheltuiesc bani. Europa unită înseamnă că trebuie să ajungem la un moment în care, mai ales în criză, anumite costuri să fie europene. Costurile medicale, spre exemplu. De unde știi că România are nevoie să cheltuiască șase sau 10 miliarde pentru a-și salva populația din punct de vedere medical, dar stă și ezită pentru că Banca europeană nu finanțează România prin băncile românești cu dobândă zero pentru că nu suntem în zona euro? Zona euro este o bucățică din Europa unită. Din punctul acesta de vedere trebui făcuți pași extrem de solizi înainte, într-o direcție care nu este discutată decât, haideți să spunem, la nivel teoretic, dar niciodată discutată cu adevărat în Comisia Europeană sau în Ecofin, or în altă parte. O direcție a unei Europe unde bugetul european să fie mult mai consistent decât în raport cu bugetele naționale. În Statele Unite, spre exemplu, dacă luăm o medie de 40% din PIB, buget total, el este împărțit jumate-jumate, 20% buget federal, 20% bugetele statelor. În Europa discutăm despre aproape 99% bugete naționale și în jur de 1,5% bugetul Uniunii Eropene. Mergem mult mai departe și anumite cheltuieli pentru sănătate, bugete militare, inclusiv o parte din datoria publică ar trebui să devină cheltuieli europene și, atunci, România ar putea să se împrumute nu cu 2%, 3%, 4% dobândă, cum se împrumută acum, ar putea să se împrumute cu 0,25% dobândă, că tot se produc euro în mod necontrolat de zece ani, nu de ieri, de azi. De 11 ani, de 12 ani se produc euro pur și simplu, fără multă legătură cu bazele economice, și ar trebui pompați câți euro este nevoie, inclusiv prin fonduri europene. Am văzut acum un nume nou, coronabonduri. Nu le spunem așa, le spunem bonduri ale Comisiei Europene, care să fie distribuite către state în funcție de nevoi, plătite ulterior, dar nu pot fi lăsate statele în situația în care sunt în momentul de față. Adică unele să se poată împrumuta ieftin și foarte ieftin, iar alte state să plătească mult și foarte mult, mai ales în raport cu dobânzile europene.

În decizia privind amânarea ratelor bancare, ce credeți că este corect și greșit?

Toți cei care nu pot să plătească, să primească o amânare la plată pe trei luni, pe șase luni, pe nouă luni. Și aici mă refer la cei care își pierd locurile de muncă. Este foarte simplu să-i definești pe cei afectați: și-au pierdut locurile de muncă, s-au închis business-urile, nu e complicat să îi identifici. Să primească o amânare de șase luni, de nouă luni, până se reia ciclul și oamenii reîncep să aibă venituri, pentru că dacă trăiesc din ajutorul de șomaj, șomaj tehnic sau ajutoare sociale, acest lucru ar presupune bani din elicopter la un moment dat, care este tot un fel de ajutor social, nu au cum să își plătească ratele. Să-i pui în perioada asta să adune dobândă, pentru ca apoi să plătească dobândă și la dobânda pe care au strâns-o, sună foarte bine și bănuiesc că sunt suficienți oameni din apropierea sectorului bancar care o să spună, da, dar ce facem că omorâm bâncile. Nu, nu omorâm băncile. Dacă facem ca dobânda Băncii centrale europene, de zero la sută, să devină pe perioada asta de criză, dobânda generală din sistem. Capitalul trebuie și el răsplătit. De obicei, când discrepanța dintre recompensarea capitalului și cea a muncii ajunge excesivă, cum este în momentul de față în foarte multe țări, se descartă în revoluții și în războaie. Poate oamenii au devenit suficient de inteligenți și puțin mai puțin lacomi pentru a înțelege că există și alte soluții. Unul dintre lucrurile pe care ți le dorești după ce a trecut o criză este să reîncepi să produci. Ca să produci, trebuie să ai clienți, să vânzi, să ai cerere. Dacă oamenii adună datorii în această perioadă, la momentul la care va reîncepe dezvoltarea economică, cererea va fi mai mică cu volumul noii datorii. Ceea ce va reduce capacitatea de refacere. Dacă tot spui că dobânzile sunt garantate de stat, ce o să facă oamenii? Nu o să se mai ducă să plătească dobânzile ca să plătească statul? Pentru ce să faci lucruri de genul ăsta? Înțeleg că trebuie să spui ceva ca să fii acoperit vizavi de Banca Națională. Dar puteai să o faci printr-un regulament al Băncii Naționale, mai ales dacă faci dobânda zero.

Credeți că va exista majorare de taxe?

Habar nu am. Va fi altă lume. Poate va fi inflație, majorarea de taxe va fi cel mai mic rău la care mă pot gândi. Poate va fi hiperinflație. Dumnezeu știe.

Cum credeți că va arăta economia României după această criză?

Pot doar să îmi exprim o speranță, iar speranța asta e legată de ceva unde trebuie interveni imediat, o parte din miliardele alea trebuie puse acolo imediat și aici mă refer la agricultură. România are niște date statistice care arată o oarecare înapoiere din punct de vedere structural. Și aici este vorba despre numărul de oameni din rural: cel mai mare din Europa, aproape 40%. E un număr foarte mare. Și autoconsum. Astea ar putea fi niște șanse. Faptul că România are un teritoriu agricol consistent, nu are nici o problemă să asigure cantitatea de produse alimentare pentru toți românii și mai mult decât populația României, poate să arate că pe viitor vom putea avea o producție agricolă și de produse alimentare consistentă. Pentru asta ar trebui ca, începând de anul acesta, să nu uităm că anul acesta avem secetă, să se aloce urgent bani pentru irigații și chiar bani pentru ferme pentru a putea angaja lucrători. Pentru că așa acoperi o parte din șomaj. Și atunci, ai o zonă de refacere, așa cum poți să ai o zonă de refacere, în zona așa numitelor green technology. Adică acolo unde suntem mai în urmă să avem loc să facem pași înainte mai repede. Foarte greu de spus. Prima dată trebuie păstrate echilibrele.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News