Situație incredibilă descoperită de Dan Tudorache, primarul Sectorului 1, la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri.
Aflat în inspecție pentru a vedea stadiul lucrărilor de reabilitare și modernizare la Secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), edilul Dan Tudorache a aflat de la personalul spitalului că unitatea medicală are restanțe însemnate la plata utilităților din cauza neachitării lor de către Ministrerul Sănătății și întârzieri la plata salariilor și a bonurilor de masă.
"Situația descoperită la singurul spital de arși e revoltătoare. În timp ce Primăria Sectorului 1 investește importante sume de bani pentru redeschiderea Secției ATI, Ministerul Sănătății nu achită facturile la plata întreținerii, întregul spital fiind în pericol să fie închis din această cauză. Îmi pare rău că ministrul Vlad Voiculescu are alte priorități decât investițiile în sănătate și în buna administrare a unităților medicale", a declarat Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.
Lucrările la Secția ATI sunt gata în proporție de 80%
Secția ATI de la Spitalul de Arsuri va deveni funcțională în decembrie anul curent. Din situația constatată la fața locului, lucrările de reabilitare sunt gata în proporție de 80%. "De trei săptămâni, la reabilitarea acestei secții se lucrează 24 de ore din 24, șapte zile din șapte. Am cerut firmei de construcții să suplimenteze numărul de angajați pentru a termina lucrările în decembrie. Vreau ca marii arși din România să nu mai fie trimiși în Bulgaria, ci să beneficieze la ei acasă de servicii medicale de calitate. Sper însă ca acest spital să nu fie închis din cauza datoriilor la utilități și neplății salariilor", a mai precizat Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.
[citeste si]
Lucrările la secția ATI finanțate de Primăria Sectorului 1 sunt următoarele: decopertare, consolidare pereți, acolo unde a fost cazul, schimbarea instalației electrice, montarea de ferestre noi și a unor uși cu deschidere automată din inox. În plus, Primăria Sectorului 1 va achiziționa și instalația de climatizare și ventilație specială pentru această secție, în condițiile în care Ministerul Sănătății nu a alocat niciun ban pentru această investiție.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu