Seceta globală a ajuns la un nivel critic

 Diferite studii au atribuit încălzirii globale ultimele valuri de căldură şi secetă, în special cele din Europa din 2003,  din Rusia din 2012 şi vara sufocantă din 2011 din Texas.

 Autor: Carmen Băroiu

Cel mai recent raport al Grupului Interguvernamental de Experţi privind Evoluţia Climei (IPPC -2007)) arată că “ temperaturile ridicate şi precipitaţiile scăzute au contribuit la secetă”.

Un studiu realizat pentru Banca Mondială de către Institutul Potsdam pentru Cercetări asupra Impactului Climei, susţine că “temperaturile extreme de vară pot fi atribuite în mare măsură încălzirii climatice care a început în 1960”.

Încălzirea climatică poate cauza seceta deoarece aerul cald din vapori de apă poate rări precipitaţiile în locurile deja uscate. Însă, un studiu publicat în Nature, unul dintre cele mai prestigioase jurnale ştiinţifice din lume, pune la îndoială că acest lucru chiar se întâmplă.

Pentru a aprofunda cercetările, oamenii de ştiinţă folosesc un indice numit “indicele Palmer”, pentru a monitoriza schimbările în agricultură. Acest indice foloseşte datele despre precipitaţii şi temperatură pentru a calcula ratele de evaporare şi nivelurile de umiditate din sol. Deoarece temperatura joacă un rol important, indicele este sensibil la încălzirea globală.

Trebuie luate în considerare şi multe alte elemente, printre care şi viteza vântului, presiunea vaporilor, şi norii, susţin autorii studiului, Justin Sheffiel şi Eric Wood de la Universitatea Princeton, şi Michael Roderick de la Universitatea Naţională Australiană din Canberra.

Pentru a testa efectul acestor elemente, autorii au calculat indicele Palmer folosind două metode diferite: cea tradiţională, bazată pe temperatură, şi o alta care include mai multe informaţii meteorologice. Pentru perioada 1980-2008, indicele Palmer, obţinut prin metoda bazată pe temperatură, se ridica la 98% din suprafaţa terestră a lumii iar cel obţinut prin folosirea informaţiilor meteorologice se ridica la 58% din suprafaţa terestră şi scădea în anumite zone (America Centrală şi de Sud, partea estică a SUA, Africa de Est, vestul Rusiei, Asia de Sud şi de Sud-Est şi Australia).

Se pare că în Europa, o mare parte din Africa, vestul Americii şi estul Asiei, seceta a devenit mult mai severă. Deci, se pare că, percepţia creşterii globale a severităţii secetei este dată de creşterile locale. Asta nu reduce impactul uman asupra secetelor în aceste zone.

Însă, aşa cum însăşi autorii acestui studiu recunosc, noile date sunt departe de a fi perfecte. Kevin Trenberth, de la Centrul Naţional pentru Cercetare Amosferică, din America (NCAR), care coordonează partea relevantă a raportului realizat de Grupul Interguvernamental de Experţi privind Evoluţia Climei, susţine că studiul este denaturat de modul în care autorii au calculat influenţa umidităţii, vântului şi  a norilor, unde datele sunt neuniforme.

Un alt articol, recent publicat în jurnalul Nature, foloseşte un set diferit de date şi aduce un rezultat diferit: seceta a devenit, într-adevăr, mai severă. Studiul susţine, de asemenea, că seceta este influenţată şi de încălzirea neregulată şi răcirea unor zone din Pacific, cunoscute sub denumirea de El Niño şi La Niña.

Par justificate două concluzii. În primul rând, datele nu pot fi încă suficient de bune pentru a măsura tendinţele secetei, pe termen lung, iar în al doilea rând, seceta contează mai mult datorită impactului pe care îl are asupra recoltelor. Acestea ar putea fi afectate chiar dacă seceta nu este răspândită peste tot, pentru că ariditatea şi căldura dăunează în anumite perioade, astfel încât recoltele pot fi afectate chiar dacă seceta nu durează mult.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News