Sechestru extins pe averile lui Ovidiu Tender şi Marian Iancu

Curtea de Apel Bucureşti a dispus extinderea sechestrului asupra averilor lui Ovidiu Tender şi Marian Iancu, măsura asiguratorie urmând să fie pusă pe conturile bancare, pe acţiunile firmelor pe care le deţin, dar şi asupra conturilor soţiilor sau ale fostelor soţii.

Judecătorii au decis extinderea sechestrului care fusese pus pe mai multe bunuri ale inculpaţilor din acest proces, dispuse de procurori în 12 ianuarie 2005, în 19 ianuarie 2006, în 17 şi 18 aprilie 2006, în 23 iunie 2006 şi în 4 iulie 2006.

Măsura extinderii sechestrului le-a fost impusă lui Ovidiu Tender, Marian Iancu şi lui Marin Badea, "asupra conturilor (inclusiv a dobânzilor aferente sumelor înscrise la credit, ce vor curge în continuare conform contractelor încheiate cu unitatea bancară), acţiunilor şi activelor societăţilor comerciale la care aceştia figurează ca împuterniciţi, beneficiari reali, asociaţi sau administratori, inclusiv ale acţiunilor şi activelor deţinute de aceste societăţi la celelalte societăţi la care inculpaţii deţin calitatea de asociat, împuternicit, beneficiar real sau administrator, situate în ţară sau în străinătate, ale soţilor şi soţiilor acestora, ale foştilor soţi şi fostelor soţii, ale rudelor de gradul I si ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecăţii".

Citește și: Denunț Ovidiu Tender: Bica știa că va fi numită la DIICOT datorită prieteniei cu Udrea

Judecătorii au mai dispus proprirea sumelor de bani datorate inculpaţilor sau părţilor responsabile civilmente de către o a treia persoană sau de persoanele păgubite.

"Se vor efectua comisii rogatorii în Austria, Sierra Leon, Senegal, cu menţiunea că cererile vor fi trimise şi punctelor de contact identificate prin reţeaua CARIN (având in vedere că Sierra Leon şi Senegal, Guineea Bisau (unde, din consultarea informaţiilor conţinute în surse deschise, inculpatul Tender Ovidiu Lucian declară că deţine bunuri) sunt membre în reţeaua Western African CARIN Network începând cu luna noiembrie 2014), organele de urmărire penală urmând a lua contact inclusiv telefonic cu destinatarii cererilor de comisie rogatorie pentru aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor", au mai decis judecătorii.

Tribunalul Bucureşti i-a condamnat, în decembrie 2014, pe Ovidiu Tender la 11 ani şi patru luni de închisoare şi pe Marian Iancu la 13 ani şi opt luni de închisoare, în dosarul Carom, în care sunt acuzaţi de înşelăciune şi spălare de bani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel