Doi secretari de stat din Ministerul Educaţiei au avut un schimb aprins de replici pe Facebook din cauza unei măsuri care ar urma să le impună cadrelor didactice să îşi ia concediu de odihnă de pe 4 până pe 21 aprilie.
Publicitate
Secretarul de stat Luminiţa Barcari (PNL) este cea care a sugerat ca profesorii şi învăţătorii din sistemul preuniversitar să intre în concediu de odihnă pe durata vacanţei de Paşti. Un fost secretar de stat, Florian Lixandru (PSD) a criticat pe pagina sa de Facebook decizia. Imediat actualul secretar de stat i-a dat replica, iar discuției s-a alăturat și directorul general al ministerului, Daniela Bogdan, cea care semnează adresa din prezent.
Adresa ministerului prevede intrarea în concediu de odihnă pe perioada Vacanței de Paști a tuturor angajaților.
"În perioada vacanței de primăvara anului școlar 2019-2020, respectiv 04-21.04.2020, întreg personalul din unitățile de învățământ/unitățile conexe și cei din inspectoratele școlare, cu asigurarea continuității la conducerea inspectoratului școlar și a casei corpului didactic, va fi programat în concediu de odihnă", prevede documentul, conform EDUPEDU.RO.
Adresa impune ca regulament de respectat un Ordin de ministru din 2011 și o notă din 18.10.2019, semnată de Florian Lixandru, secretar de stat pentru învățământ preuniversitar în ministerul Educației în perioada mandatelor lui Valentin Popa și al Ecaterinei Andronescu. Lixandru a reacționat pe Facebook.
„Adresa impune directorilor şi inspectorilor şcolari generali să treacă în concediu de odihnă în perioada vacanţei de primăvară tot personalul... inclusiv nedidacticul. Ca să se acopere au pus în spate o notă semnată de mine pe vremea când eram secretar de stat, dar care se referă strict la efectuarea concediului de odihnă pe perioada vacanţelor de către personalul didactic de predare! Să ne înţelegem!
Concediul de odihnă se ia la iniţiativa angajatului cu aprobarea angajatorului în funcție de volumul de muncă sau situațiile ce nu necesita amanare. Deci obligarea angajatului sau inducerea către acesta a faptului că trebuie sa își ia concediu de odihna platit, încalcă, din punctul meu de vedere, principiul bunei-credinte în raporturile de munca. Angajatorul este cel care trebuie să-l ferească pe salariat de riscul contaminarii, angajatul fiind partea slaba din contract și neavand resursele necesare de apărare contra unei astfel de situații.
Totuși, putem regăsi o excepție în acest caz, aceea fiind: atunci când din anul anterior exista report de zile de concediu, angajatorul poate dispune efectuarea acelor zile din report. Însă nu poate obliga la efectuarea acelor zile aferente anului 2020.
Prin urmare, contrar opiniilor "avizate" din ultima perioadă, angajatorul nu te poate obliga să îți iei concediu de odihnă ca să stai acasă, dacă tu nu vrei.
Asadar, o rog pe doamna ministru să își asume ceea ce decide dumneaei sau cei din subordinea dânsei și să nu se mai ascundă după umbre ale trecutului!" a scris Lixandru.
Actualul secretar de stat pentru învățământ preuniversitar, Luminița Barcari, care avizează adresa actuală, i-a răspuns într-un comentariu:
„Stimate coleg, constat cu uimire cât de vocal ați devenit în ultimul timp! Mi-ar fi placut să fiți atât de implicat și pe vremea când erați secretar de stat. Eu nu vă consider purtatorul de cuvânt al personalului din învățământ. Cadrele didactice, personalul didactic auxiliar și nedidactic, au înțeles situația de criză prin care trecem cu toții și sunt convinsă că preferă să stea în siguranță, alături de familie, decât să se expună unei contaminari. Îi asigurăm pe toți că prioritatea noastră în această perioadă este sănătatea elevilor și a intregului personal. Situatiile de criză impun măsuri adecvate, pe care dumneavoastră, domnule Lixandru ar trebui să le înțelegeți!", a scris Barcari.
Replica lui Lixandru a venit imediat:
„Stimată colega, până azi nu v-am simțit nici eu implicarea ca secretar de stat. Să ne abținem de la comentarii că e mai sănătos! Eu înteleg foarte bine multe lucruri."
După care s-a alăturat comentariilor și Daniela Bogdan, directorul general al ministerului, cea care semnează adresa privind concedile:
„Mă gândesc că fiecare om are, la un moment dat, sentimentul penibilului situației. Unii, se pare, nu ajung la acest catharsis. Eu am reținut din tot acest cocktail de vorbe (insalubru), doar autoeticheta "umbră a trecutului".
Replica lui Florin Lixandru nu s-a lăsat mult așteptată:
„Daniela Bogdan cred că vă referiți la dvs. atunci când afirmati: "Mă gândesc că fiecare om are, la un moment dat, sentimentul penibilului situației. Unii, se pare, nu ajung la acest catharsis." Și autocritica este de apreciat."
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu