Secretarul de stat american Antony Blinken felicită poporul român cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale.
Secretarul de stat american Antony Blinken felicită, în numele Statelor Unite ale Americii, poporul român cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale, aniversarea Marii Uniri. Între România şi Statele Unite există un parteneriat durabil, construit pe valori împărtăşite, interese comune şi legături inter-personale solide, aminteşte şeful diplomaţiei americane într-o declaraţie publicată pe site-ul Departamentului de Stat.
Ne mândrim să fim alături de România, în calitate de aliaţi NATO, să colaborăm pentru a depăşi ameninţările şi provocările prezentului şi viitorului, în regiunea Mării Negre şi nu numai. Mulţumim României pentru angajamentul său de neclintit pentru apărarea păcii şi a libertăţii în lume, inclusiv în Afganistan, subliniază Blinken.
Aşteptăm cu nerăbdare să valorificăm vizita la Bucureşti a secretarului apărării Austin, din luna octombrie, vizita ministrului afacerilor externe Aurescu la Washington, D.C, din luna noiembrie, şi succesul recentei sesiuni a Dialogului Strategic, arată secretarul de stat american.
Potrivit şefului Departamentului de Stat, anunţul preşedintelui Iohannis de la conferinţa COP26, conform căruia România se va număra printre primele ţări care va găzdui un reactor modular de mici dimensiuni, construit pe baza tehnologiei americane, este încă un exemplu grăitor de promisiune şi potenţial pentru o colaborare şi mai strânsă.
Secretarul de stat american Antony Blinken urează poporului român 'La mulţi ani' de Ziua Naţională, pace şi prosperitate în anul ce urmează, potrivit Agerpres.
VEZI ȘI: 1 Decembrie. Ciucă: Am încredere că vom reuşi să trecem împreună prin aceste greutăţi
Începând cu ora 11:00, în Piața Arcului de Triumf din Capitală va începe parada de Ziua Națională a României.
Aproximativ 1.500 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, la care se alătură militari străini, cu aproximativ 100 de mijloace tehnice, vor putea fi urmăriţi, miercuri, începând cu ora 11,00, la Parada Militară Naţională, organizată cu ocazia Zilei României în Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti. La paradă vor participa preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă.
Tot în Bucureşti, începând cu ora 9,00, va avea loc o ceremonie militară şi religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I, iar de la ora 19,00, militari ai Brigăzii 30 Gardă "Mihai Viteazul" se vor retrage cu torţe pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional - Calea Victoriei - Palatul Parlamentului - Palatul Cotroceni - sediul brigăzii, potrivit Agerpres.
VEZI pe DC NEWS PARADA de 1 Decembrie 2021, Ziua Națională. Cele mai importante momente / VIDEO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News