Secretarul de stat Gheorghe Cârciu, împreună cu echipa Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP), a efectuat o vizită de lucru în Republica Italiană în perioada 11-13 noiembrie 2022.
Promovarea programelor dezvoltate de Departament, întâlnirea cu comunitatea locală românească și acțiunile comune care să răspundă nevoilor acesteia au reprezentat principalele obiective ale deplasării.
În prima zi a vizitei, delegația DRP s-a întâlnit cu reprezentanții mediului asociativ din regiune, la sediul Consulatului General al României la Torino, în prezența Consulului General Ioana Gheorghiaș. Discuțiile au vizat teme de importanță majoră pentru comunitatea românească, interesată de proiectele care pot aduce valoare și pot fi dezvoltate prin accesarea programelor de finanțare nerambursabilă ale DRP.
În demersul comun de identificare a elementelor fundamentale care vor sta la baza Strategiei Naționale pentru Românii de Pretutindeni 2023-2026, demnitarul DRP a invitat reprezentanții celor peste 25 de asociații prezente la întâlnire să vină cu propuneri concrete.
„Doar printr-o comunicare eficientă și transparentă putem construi instrumentele necesare unei vieți mai bune pentru semenii noștri. Vă așteptăm să participați cu sugestii la următoarele noastre consultări, să definim împreună această Strategie Națională”, a declarat oficialul DRP, Gheorghe Cârciu.
Ediția 2023 a Taberelor ARC, un program cu tradiție în susținerea identității lingvistice și culturale a românilor de pretutindeni, a fost de asemenea pe ordinea de zi. Delegația DRP a vorbit despre intenția de a extinde acest proiect la peste 5000 de participanți. În același timp, a răspuns întrebărilor punctuale ale audienței, oferind detaliile tehnice solicitate pe tipurile de proiecte derulate de instituție.
În cea de a doua zi a vizitei de lucru, secretarul de stat Gheorghe Cârciu și reprezentații DRP au participat la două evenimente importante pentru comunitatea românească din Italia: Sfințirea altarului bisericii Parohiei Ortodoxe Române „Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul” din Novara și inițierea demersurilor de înfrățire între orașele Chieri și Fălticeni.
Alături de comunitatea ortodoxă română din Novara, regiunea Piemont, delegația DRP a asistat sâmbătă, 12 noiembrie, la ceremonia de târnosire a altarului bisericii românești din Novara, păstorită de Preacucernicul Părinte Protopop Cristian Ștefan. Slujba a fost oficiată de cei doi ierarhi ai Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan și Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar, iar la eveniment au luat parte preoți ai Bisericii Ortodoxe din regiune, sute de credincioși și reprezentanții Consulatului General al României la Torino.
Începând cu ora 19.00, ora României, demnitarul DRP a participat la evenimentul de înfrățire între orașul Chieri și municipiul Fălticeni, alături de Consulul General al României la Torino, Ioana Gheorghiaș, primarul orașului Chieri, Alessandro Sicchiero, și delegația municipiului Fălticeni condusă de primarul municipiului Fălticeni, Gheorghe-Cătălin Coman.
„Salut acest demers care marchează încă o dată relația apropiată dintre cele două comunități. Cu siguranță, prin acest acord de înfrățire, se vor găsi pârghiile necesare pentru extinderea și întărirea relațiilor noastre economice și culturale. Împreună vom fi mai puternici”, a declarat secretarul de stat Gheorghe Cârciu.
Cu această ocazie, oficialii celor două orașe au semnat scrisoarea de intenție care va fi urmată de încheierea acordului de înfrățire, prin care îşi propun să dezvolte relaţiile dintre comunităţi, să încurajeze cooperarea şi schimbul de bune practici în domenii de interes comun, precum protecţia mediului, oraşe inteligente, administrație publică locală, activităţi economice de interes comun, turism, cultură şi sport, sănătate publică, educaţie.
Programul vizitei de lucru s-a încheiat cu discuțiile privind activitatea DRP și ariile de implicare în susținerea comunității românești din această regiune.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News