Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu a fost desemnat preşedinte al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, printr-o decizie a prim-ministrului Nicolae Ciucă, publicată marţi în Monitorul Oficial.
Printr-o altă decizie, premierul a constatat încetarea calităţii de preşedinte al CNCAV a lui Valeriu Gheorghiţă, şef al Centrului Medical de Intervenţie Epidemiologică la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar 'Dr. Carol Davilla'.
Citește și De ce nu se poate aduce Paxlovid în România. Andrei Baciu explică
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andrei Baciu a declarat, în conferința de presă, că medicamentul Paxlovid, pentru tratamentul anti-COVID, nu poate fi adus în România din cauza unor proceduri juridice.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, a explicat de ce nu se poate aduce Paxlovid, medicament anti-COVID, în România.
”Vorbim de concepte juridice care sunt aproape imposibil de aliniat. Din câte știu ar trebui să fie modificate cel puțin patru legi de rang superior. (...) E o procedură extrem de amplă din care din punct de vedere juridic nu ar putea să fie implementată astfel încât să putem semna toate - că nu vorbim de un simplu act, nu se vorbește de un simplu contract, ci se vorbește de o întreagă procedură de achiziții, iar propunerea inițială vorbea de trei pași importanți. Din punct de vedere juridic este foarte dificil de a crea cadru juridic într-un timp util pentru situația epidemiologică”, a afirmat Andrei Baciu.
Intervenția acestuia a fost completată de Valeriu Gheorghiță:
”Timpul cât ar lua să se facă aceste modificări legislative este mult mai mare decât timpul în care va fi finalizată procedura europeană pentru că în felul acesta s-a pus problema: dacă, practic ne apucăm să modificăm o legislație care durează mai mult decât se întâmplă procedura europeană de achiziție centralizată atunci nu se justifică acest demers pentru că nu va putea fi realizat mai repede decât procedura europeană”.
Întrebați cât timp ar dura modificarea juridică, Andrei Baciu a răspuns:
”Sunt chestiuni pe care nu le desfășurăm noi; este dificil să ne pronunțăm pe o durată de timp; sunt chestiuni la nivel european . (...) nu cred că are nimeni o idee clară. (...) Timp de o lună și jumătate am explorat toate variantele juridice posibile; au fost făcute de către oameni cu care asta se ocupă; au fost discuții la nivel de miniștri cu Ministerul Justiției, la nivel de prim-ministru, adică s-au analizat realmente toate variantele posibile, e nevoie de modificarea legislației primare cel puțin la nivel de patru legi primare ca să se creeze cadrul ca să se înceapă procedura. (...)
Nu este dorința noastră că am ajuns în această situație, însă este o diferență mare între flexibilitatea legislației din domeniul achizițiilor față de propunerea contractuală făcută de către producătorul respectiv care este adaptată și creată în funcție de condițiile juridice din state dezvoltate care au o procedură de achiziții mult mai eficientă”. Vezi știrea inițială aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News