Delegația Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, condusă de secretarul de stat Gheorghe Cârciu, care efectuează în această perioadă o vizită oficială în Ucraina.
Secretarul de stat Gheorghe Cârciu a participat la Sfânta Liturghie duminicală săvârșită la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, fiind alături de numeroși localnici din comunitatea de români din Solotvino.
Conservarea și promovarea culturii și spiritualității românești duc la o comunitate unită și la păstrarea identității, iar Biserica reprezintă un pilon deosebit de important pentru românii de pretutindeni. În continuarea programului, reprezentanții DRP s-au deplasat în Transcarpatia, unde au avut o serie de întâlniri cu exponenți ai culturii și valorilor românești din Ucraina.
În context, au vizitat Muzeul de Istorie și Etnografie al Românilor din această regiune și Centrul Cultural al Românilor din Apșa de Jos. Muzeul, inaugurat în 2014, cuprinde documente istorice originale, colecţii de presă, carte veche, fotografii, bancnote, ştampile şi sigilii, costume populare și țesături de o reală valoare, care păstrează foarte bine elementele tradiționale românești. Centrul Cultural al Românilor din Apșa de Jos a fost deschis în anul 2019 printr-un proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni și reprezintă un simbol de identitate și cultură românească pentru românii din dreapta Tisei. În încheierea acestor vizite, demnitarul român, reprezentanții Departamentului, precum și Sorin Vlașin, senator pentru circumscripția Maramureș și Grațian-Florin Pârvu, consulul României la Solotvino, au purtat discuții cu Ion Botoș, președintele Uniunii Regionale a Românilor din Transcarpatia „Dacia”.
„Acordăm o atenție deosebită comunităților istorice din apropierea granițelor țării și ne dorim ca prin proiectele și obiectivele instituției să protejăm și să promovăm drepturile etnicilor români de aici, să acoperim, atât cât este posibil, nevoile acestora. Păstrarea credinței și a tradițiilor românești aduc unitate în rândul comunității românești din Ucraina și doar în acest fel putem transmite viitoarelor generații ceea ce noi reprezentăm. Vă mulțumim pentru efortul dumneavoastră permanent de a păstra vie identitatea noastră românească”, a declarat secretarul de stat pentru românii de pretutindeni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu