Întâlnirea va avea loc în New York.
Secretarul general al ONU îi va primi marţi, la New York, pe "principalii donatori" ai agenţiei Naţiunilor Unite pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA), după ce 12 angajaţi sunt acuzaţi că au fost implicaţi în atacul Hamas din 7 octombrie din Israel, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al lui Antonio Guterres, transmite Agerpres.
"Personal, secretarul general este îngrozit de acuzaţiile aduse angajaţilor UNRWA", le-a spus Stephane Dujarric jurnaliştilor.
Purtătorul de cuvânt a avertizat că "mesajul său către donatori, în special către cei care şi-au suspendat contribuţiile, este să asigure cel puţin continuitatea operaţiunilor agenţiei, în contextul în care avem zeci de mii de angajaţi dedicaţi care lucrează în regiune".
Antonio Guterres s-a întâlnit deja luni dimineaţă cu "reprezentantul permanent al SUA la Naţiunile Unite", ambasadorul Linda Thomas-Greenfield, iar acesta va avea o întâlnire marţi după-amiază aici, la New York, cu principalii donatori ai UNRWA", conform sursei citate. Secretarul general al ONU deja s-a "implicat pe lângă donatorii şi conducerea UNRWA, precum şi cu lideri regionali precum regele Abdullah al II-lea al Iordaniei şi preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi", cu care a vorbit luni.
În Fâşia Gaza, UNRWA, care oferă ajutor civililor, nu este văzută bine după acuzaţiile de presupusă implicare a 12 angajaţi (din 30.000 de persoane în regiune) în atacul Hamas. 11 ţări, printre care SUA , Regatul Unit, Germania şi Japonia, au suspendat finanţarea agenţiei, în pofida solicitării adresate de secretarul general Guterres în week-end pentru ca ajutorul să continue.
Şeful diplomaţiei israeliene, Israel Katz, a anulat o întâlnire programată miercuri cu comisarul general al UNRWA, Philippe Lazzarini, şi a cerut demisia acestuia. "Orice angajat implicat într-un act de teroare va fi tras la răspundere, inclusiv prin urmărire penală", a insistat Dujarric, dar,"în etapa actuală, perspectivele pentru UNRWA şi milioanele de oameni pe care îi ajută - nu doar în Gaza, ci şi în Ierusalimul de Est, Cisiordania, Iordania, Liban şi Siria - sunt foarte întunecate".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu