Telespectatorii au parte de combinația perfectă de entertainment de calitate, cele mai bune seriale turcești, reality show-uri care au cucerit deja inimile românilor, emisiuni de interviuri, reportaje, precum și informația relevantă, furnizată prin intermediul grupajelor de Știri ale Kanal D.
Mai este foarte puțin până când cel mai așteptat serial al toamnei, producția “Secrete de familie”, va ajunge în casele telespectatorilor. Din 30 august, de miercuri până vineri, în Prime Time, de la 20:00, pasionații de seriale turcești și nu numai vor putea urmări o poveste impresionantă, o combinație reușită de intrigă polițistă și poveste de dragoste, beneficiind de o distribuție excepțională, cu actori pe care publicul deja i-a îndrăgit în alte seriale de succes difuzate de Kanal D: Deniz Pinar și Kaan Urgancıoğlu.
Producția, ce poartă semnătura Casei de producție care a adus un alt mare succes pe piața internațională - „Dragoste infinită”/ original: „Kara Sevda”- , a înregistrat deja cifre impresionante în peste 25 de țări în care a fost difuzată, iar acum se pregătește să cucerească publicul din România, începând din 30 august, de la ora 20:00, când va fi difuzată Premiera serialului. Serialul „Melek”, altă producție aplaudată a genului, continuă să își dezvăluie intrigile de familie telespectatorilor Kanal D, în fiecare luni si marti, de la 20:00. Iar in fiecare sambata, de la ora 20:00, serialul turcesc „Preţul fericirii” îi ţine în continuare pe privitori aproape de întâmplările prin care trec personajele lor preferate.
Show-urile care pun preț pe inteligența românilor sunt la putere, la Kanal D. Începând din 30 august, revine în casele pasionaților de puzzle-uri, “Jocul cuvintelor cu Dan Negru”, quiz-ul care a cucerit publicul prin mecanismul simplu și atractiv, cu și despre cuvinte. Emisiunea va putea fi urmărită de miercuri până vineri, de la 22:30, la Kanal D. Cel de-al treilea sezon al emisiunii ce a adus un nou suflu pe piața media din România vine cu noi concurenți dornici să răspundă provocărilor lui Dan Negru.
De asemenea, gimnastica minții continuă la Kanal D cu cel de-al doilea sezon al game show-ului “Tu urmezi!”, prezentat de Dan Negru, o emisiune de anvergură, unicul show în care se stă la coadă la cultură generală și în care cunoștințele din diverse domenii și spontaneitatea aduc premii uriașe concurenților, dar fac și spectacol în fața milioanelor de privitori. Piaza Rea și Zâna Bună își vor pune iar amprenta pe evoluția concurenților, într-o cursă contracronometru, una a inteligenței și spontaneității, care ține telespectatorii cu sufletul la gură. Cel de-al doilea sezon al emisiunii va începe pe 10 septembrie, la 20:00, game show-ul urmând să fie difuzat în fiecare duminică, de la 20:00.
Emisiunea prezentată de Denise Rifai, “40 de intrebari” a ajuns la cel de-al patrulea sezon. În curând, o nouă serie de personalități publice urmează să treacă prin tirul întrebărilor maraton. Dezvăluirile în premieră, emoțiile confesiunilor și noi perspective asupra invitaților, din platoul emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai” vor menține treaz interesul publicului și în această toamnă. Acest format riguros, care a reconfirmat calitatea de trendsetter a Kanal D, își reînnoiește, așadar galeria de interviuri document. Vom reveni cu detalii referitoare la premiera noului sezon al emisiunii.
“Asta-i România!”, emisiunea de reportaje prezentată de Mihai Ghiță, aduce noi perspective asupra realităților pe care le trăiesc românii, în țară sau în afară ei, cu un nou sezon, din 3 septembrie, de la 14:30, în fiecare duminică, la Kanal D. “Asta-i România!” este una dintre cele mai longevive și iubite producții din România, o călătorie unică prin cele mai diferite comunități ale țării, descoperind, de la o ediție la alta, România profundă și oamenii ei.
Călătoriile și descoperirea celor mai frumoase locuri din România fac parte din preocupările cele mai iubite ale românilor, iar emisiunea “ROventura” le oferă acestora o sumedenie de idei de vacanță prin reportajele prezentate. Un nou sezon al celei mai iubite emisiuni de reportaje de călătorie va începe sâmbătă, 2 septembrie, la ora 15:00, la Kanal D. George Mihai și Andreea Străvoiu vor fi în continuare ghizi inspirați pe parcursul noului sezon, iar pasionații de ROventura sunt așteptați să li se alăture din fața micului ecran. Telespectatorii se vor bucura de locuri spectaculoase, de prezentarea bucatelor alese, specifice diferitelor regiuni, de informații inedite și utile despre istoria și legendele comunităților în care ajung acești neobosiți călători de profesie.
Reality show-ul “Casa iubirii” continuă să bucure telespectatorii din România prin poveștile de dragoste care se nasc chiar sub ochii lor și sub atenta supraveghere a Andreei Mantea, amfitrioana acestui format atât de apreciat de milioane de privitori. Emisiunea cu și despre iubire, va fi difuzată de luni până vineri, de la 10:00 și de la 16:30, și în weekend-uri, de la 16:00 și de la 19:00, la Kanal D.
În această toamnă, “Ochii din umbră” continuă să îi țină pe fani concentrați pe tot ceea ce înseamnă natura umană plină de surprize, în fiecare duminică, de la 23:00. Ernest este cel care “judecă” lucrurile la rece și expune descoperirile pe care le face, telespectatorii putându-se regăsi într-o serie de povești de viață.
Ernest se va afla la „În căutarea adevărului”, în curând, de luni până vineri, de la 13:00, cu un nou sezon al emisiunii ce ne expune cele mai comune, dar și neașteptate situații prin care putem trece cu toții.
Știrile Kanal D rămân un reper important pentru publicul din România, echipa de profesioniști ai jurnalelor informative ale stației, fie că este vorba de reporteri, cameramani, editori sau prezentatori, continuându-și misiunea nobilă de a informa corect telespectatorii. Cele mai importante știri de pe agenda publică a zilei sunt prezentate cu echidistantă prin intermediul a trei tronsoane ale Știrilor Kanal D. Știrile dimineții, furnizate de Simona Pătruleasa, de luni până vineri, de la ora 09:00, Știrile de la ora 12:00, prezentate de luni până joi de Ilinca Obădescu, și de vineri până duminică, de Cristina Dorobanțu. Știrile Kanal D de la ora 19:00 sunt prezentate de Christian Sabbagh, de luni până vineri, iar sâmbătă și duminică, de la 18:00, Silvia Ioniță le aduce românilor informația cea mai importantă a weekendurilor.
Spectacolul televiziunii continuă așadar, la Kanal D, în această toamnă, iar noutăți referitoare la producțiile și vedetele stației vor fi furnizate, în curând, prin intermediul comunicatelor de presă și pe toate proprietățile Dogan Media Internațional.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu