Secretul compozitorului Eugen Doga: Cum a ajuns la vârsta de 85 de ani / video

Eugen Doga, artist al poporului, muzician, dirijor, profesor şi compozitor, este membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. În emisiunea lui Ionuț Vulpescu, Eugen Doga a spus, printre multe alte subiecte intersante, cum a ajuns la 85 de ani.

În 85 de ani de viață, Eugen Doga a fost omul acestei lumi. „Cunosc Chișinăul foarte prost”

Redăm dialogul dintre Ionuț Vulpescu și invitatul său Eugen Doga:

I.V.: Când ați împlinit 80 de ani în Republica Moldova a fost anul Eugen Doga. Lucru care, sigur, era frumos, pentru dvs. Vârstele sunt niște convenții. Important e cum le simțim. Totuși la 85 de ani călătoriți foarte mult. Și acum, ați venit de la Zlatna, vă mulțumesc în numele melomanilor din Târgoviște pentru prezența la un festival de tradiție pentru orașul nostru, „Crizantema de Aur”, unde sunteți o prezență constantă. Călătoriți foarte, foarte mult, iată, la 80 de ani. Care e secretul acestei energii extraordinare? Cum ați ajuns la această vârstă și v-ați păstrat energia asta formidabilă? Acum câțiva ani ne-am și întâlnit undeva în afara țării, am văzut că înotați, vă mișcați foarte mult. Care e secretul, cum ajungi la 85 de ani și să te menții în formă?

E.D.: Nu cred eu că este o cifră atât de avansată, 85 de ani! Eu cred că abia încep să prind gustul vieții, și aceste călătorii de fapt nu sunt călătorii, reprezintă modul de viață. Eu toată viața am fost în mișcare, eu foarte puțin am stat acasă. Eu cunosc foarte prost Chișinăul, pentru că am fost plecat, Viorica, fiica mea, a crescut fără mine, pentru că eu tot timpul eram undeva, și slavă Domnului că acest undeva m-a dus prin foarte multe țări. M-am întâlnit cu foarte multe lumi frumoase, pe diferite continente. Nu am fost în Antarctica și la Polul Nord. Polul Nord nu îmi place pentru că e foarte rece acolo, cu toate că e foarte interesant. Apropo, nu de mult, am văzut un clip extraordinar de frumos. Oceanul înghețat, și stă un individ pe o dărâmătură de barcă, chipurile, o barcă vai de capul ei, și la harmoșca cea rusească îi trage valsul, scris de mine, „Dulcea și tandra mea fiară”. Și la un moment dat, zeci de moși au ieșit din străfundurile oceanului și cu ustensilele lor... Cum au terminat să cânte cum s-au scufundat, să împărtășească acolo, impresiile, cu semenii lor. 

I.V.: Deci aveți o legătură și Antarctica...

E.G.: Așa, cu Antarctica, nu știu, acolo sunt pinguini, ei fac ceva cu fracul lor negru, cred că ar fi frumos să îi văd!

De ce nepăsarea e o teză a vieții?

I.V.: Universul are nevoie de muzică, nu? Asta ar fi lecția! 

E.G.: Tot universul este plin de muzică. Noi nu totdeauna o prindem sau dorim să o prindem. Chiar îmi amintesc la un moment dat când eram flăcăi la mama, cu foarte talentatul poet Anatol Ciocanu, eram prieteni, multe lucruri le-am făcut împreună, Dumnezeu să îl ierte, și am scris un cântec care așa se cheamă, cu cuvinte foarte frumoase: „De câte ori nepăsători treceam pe lângă flori”. E o teză grozavă! Teza vieții! Noi tot timpul să fim foarte receptivi, atenți, la tot ce ne înconjoară. Și mai ales când vedem lucruri frumoase, trebuie să le vedem. Deseori trecem așa, nepăsători, nu numai pe lângă flori, și pe lângă oamenii interesanți. 

I.V.: Universul e plin de muzică. 

E.G.: Universul e plin, într-adevăr de muzică, și de acolo o și luăm. Când aud: „Eu am compus!” Lasă-mă în pace, nu ai compus tu nimic! Eu zic că eu am cules din  acest univers sunetele care unora le sunt date să fie auzite, altora nu le sunt date. Or dacă chiar auzi fizic, le simți, și dacă ți-e dată vocația aceasta, de a preface aceste simțiri în puncte, puncte, milioane, așa, și le pui pe portativul muzical, e normal atunci. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News