”Secretul” din astrograma României. Proces de schimbare enorm în următorul an! Previziuni pentru toți

Foto Pexels
Foto Pexels

Încă din septembrie, astrologul Daniela Simulescu spunea că, în România, până la final de an, vor fi multe negocieri și schimbări în parteneriatele dintre instituții.

Astrologul Daniela Simulescu a realizat astrograma țării noastre pentru ultimele luni din 2021. „La finalul anului, românii se vor simți pierduți, trădați și cu greu își vor mai păstra încrederea în oamenii politici aflați în poziții cheie, indiferent de culoarea politică”, a subliniat astrologul. 

„Suntem în valul patru, am avut Congrese ale unor partide, schimbări, deci clar că, până la finalul anului, totul este condensat. Se schimbă și situația politică a țării. Ce se întâmplă în harta unei țări? În primul rând, mă uit la progresie și progresia arată interiorul nostru, mentalul nostru colectiv, cum ne simțim. De doi ani, noi țipăm, strigăm, ne batem cu pumnii în piept, vrem să fie totul despre noi, nu despre alții, contează partea naționalistă de care ne ținem cu dinții. O să fim progresați în Leu până la finalul anului și o să auzim declarații că merge bine, că nu avem probleme, însă progresia Leului este menită doar să simțim nevoia să ne lăudăm și să credem că este bine. Până în decembrie, va exista o senzație de dezamăgire profundă, dezamăgire cruntă! O să existe o stare de nemulțumire profundă la nivel național”, a spus Daniela Simulescu.

CONTINUAREA ASTROGRAMEI ȘI PREVIZIUNI PENTRU TOȚI ROMÂNII, PE ASTROSENS.RO!

Previziuni 2 noiembrie:

Berbec

Astrele îți recomandă să nu încerci să convingi pe nimeni de nimic. Nici măcar partenerul sau prietenii cei mai apropiați. Vei consuma energia degeaba.

Taur

Colegii te vor pune în unele situații greu de gestionat. Nu este cazul să pierzi timp supărându-te, cel mai bine te apuci de treabă pe cont propriu.

Gemeni

Astăzi vei căuta un echilibru între nevoile tale versus nevoile celorlalți. Simți că nu ești ascultat și apreciat așa cum ar trebui. Și vei spune asta.

Rac

Încerci prin mijloace indirecte să îi convingi pe cei apropiați să procedeze într-un fel. Însă bineînțeles că aceștia vor opune rezistență.

Leu

Cuvintele tale vor fi dureroase pentru oamenii din jurul tău, fie ei apropiați sau nu. Încearcă să le explici că ironiile tale nu sunt făcute în mod intenționat.

Fecioară

Te vei gândi mult și bine până să faci o achiziție. Cu siguranță dacă vei discuta cu cineva, vei afla câteva informații folositoare.

Balanță

Orice proces decizional va fi destul de greoi. Vei fi copleșit de nenumărate gânduri, nu neapărat plăcute, și vei fi cu greu prezent.

Scorpion

Unele discuții te vor scoate din zona de confort. Te vei controla destul de bine, dar pe urmă te vor urmări tot felul de idei de răzbunare.

Săgetător

Unii prieteni te vor indispune serios. S-ar putea să te contrazici cu ei pe un subiect și să descoperi că nu sunt așa cum te-ai fi așteptat.

Capricorn

Relația cu autoritatea va fi problematică. Nu suporți să ți se spună ce să faci, mai ales să ți se comande. S-ar putea să ai o reacție exagerată.

Vărsător

Discuțiile despre cine are dreptate te vor epuiza. Așa că recomandabil ar fi să le eviți pe cât posibil. O zi bună pentru cunoaștere.

Pești

Astrele îți recomandă să nu faci acuzații la adresa persoanelor dragi fără a avea argumente serioase. S-ar putea să apară numeroase erori de judecată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel