Noja Paladia, o femeie din orașul Cugir, a împlinit astăzi 106 ani.
Publicitate
Noja Paladia este, la cei 106 ani împliniți astăzi, cel mai longeviv locuitor al oraşului Cugir, dar și cel mai în vârstă om din judeţul Alba.
Cu această ocazie, povestea centenarei a fost prezentată pe pagina de Facebook 'Orașul Cugir'.
'Născută în 1915, Noja Paladia din Suseni a fost căsătorită mai bine de 45 de ani, iar cea mai mare avere pe care a strâns-o până la vârsta de 106 ani sunt copiii, cei 7 nepoţi şi 6 strănepoţi.', se arată pe Facebook.
Femeia a avut patru copii, dintre care trei sunt în viață, de 81, 76 și 71 de ani.
Întrebată care crede că este secretul longevității mamei sale, fiica ei, Didina, a spus că 'toată viața a mâncat doar produse din gospodăria proprie sau de la oamenii din satele de munte aparținătoare Cugirului.'
Și asta nu e tot: 'liniștea și gândirea pozitivă au contat foarte mult'. De asemenea, Noja Paladia și-a petrecut mare parte din timpul liber citind în special cărți de istorie și geografie.
Noja Paladia, în vârstă de 106 ani, 'este pe picioare, se plimbă prin casă, dialoghează, dar auzul și văzul au cam abandonat-o.'
Chiar și așa, de fiecare dată se bucură de familie și de cei care o vizitează.
Cel mai vârstnic bărbat din lume este Emilio Flores Marquez, un portorican în vârstă de 112 ani şi 326 de zile, a anunţat recent Academia Recordurilor Guiness, potrivit AFP, citat de Agerpres.
Născut pe 8 august 1908 și cunoscut sub apelativul Don Millo pentru cei apropiaţi, Emilio Flores Marquez este cel de-al doilea născut într-o familie cu 11 copii.
Secretul longevităţii sale? 'Tata m-a crescut cu dragoste şi m-a învăţat să iubesc pe toată lumea, a explicat el. Mereu ne spunea mie, precum şi fraţilor şi surorilor mele, să facem bine, să fim generoşi. Apoi îl am pe Iisus cu mine', a spus acesta.
În ciuda vârstei venerabile, singurele sale probleme de sănătate sunt surditatea şi un pacemaker care i-a fost montat pe când avea 101 ani.
Cel mai vârstnic bărbat recunoscut anterior a fost românul Dumitru Comănescu, care a deţinut titlul timp de o lună înainte de decesul survenit pe 27 iunie 2020, la vârsta de 111 ani şi 219 zile.
Cea mai vârstnică femeie din lume este Kane Tanaka din Japonia, în vârstă de 117 ani.
Recordul de longevitate umană recunoscut oficial este deţinut de franţuzoaica Jeanne Louise Calment, care a trăit 122 de ani şi 164 de zile şi a decedat în 1997.
În categoria bărbaţilor, japonezul Jiroemon Kimura este considerat cel mai longeviv. Acesta s-a stins din viaţă la scurt timp după cea de-a 116-a aniversare, în iunie 2013.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu