Poți obține un mujdei tradițional, perfect și delicios dacă ții cont de acest sfat. Vezi ce nu trebuie să adaugi niciodată în el.
În mod tradiţional, oamenii de la ţară nu obişnuiesc să pună sare în mujdei. Inginerul chimist, Ştefan Manea, spune că nici nu e recomandat să punem sare peste usturoi sau peste ceapă.
"În usturoi există două substanţe, aliina şi alinoza despărţite de o membrană fină. Când pisezi usturoiul în intenţia de a face un mujdei, cunoscut pentru savoarea pe care o da mâncărurilor de carne şi legume, membrană de care vorbeam se sparge, cele două substanţe interacţionează şi formează alicina. Ei bine, această alicina este fenomenală! Ea protejează de o sumedenie de boli, şi recent s-a descoperit că şi de cancer, mai ales de cancerul de plămâni, boală cu o evoluţie rapidă şi fatală. Dar pentru că alicina să fie binefăcătoare pentru corp, nu trebuie să pui sare în mujdeiul de usturoi, pentru că i se distrug pe loc şi ireversibil enzimele şi în loc să ne fie de ajutor, substanţa formată atacă un alt grup de enzime din organismul nostru!", spune specialistul, conform specialitateacasei.ro.
Vezi și: Cum se face maioneza de casă. Rețeta originală, franțuzească
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu