Mona Lisa, celebra pictură a lui Leonardo da Vinci continuă să ne fascineze de sute de ani. Analizată cu atenție de doi cercetătorii, aceștia au descoperit un detaliu surprinzător despre „Mona Lisa", tablou care poate fi considerat prima imagine stereoscopică din istorie.
Cercetătorii Claus-Christian Carbon şi Vera Hesslinger spun că tabloul care o înfăţişează pe Mona Lisa poate fi văzut tridimensional, cu ajutorul unei alte picturi, realizată în paralel cu vestita capodoperă, potrivit gizmodo.com.
O altă versiune a celebrei Mona Lisa se află la Muzeul Prado din Madrid, iar istoricii au crezut până acum că este o simplă copie a originalului expus la Luvru.
Analiza cu raze X a demonstrat însă că acest portret a fost pictat de un ucenic al lui Leonardo în acelaşi timp cu originalul şi conţine corecturi aduse chiar de maestru. Chiar şi peisajul care se vede în spatele femeii este identic.
Dacă suprapunem cele două tablouri, cum putem observa în acest GIF, o vedem pe Mona Lisa pictată din două unghiuri diferite, ceea ce arată că pictorii se aflau în poziţii diferite faţă de modelul lor în momentul în care au desenat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu