Experiența alegerilor prezidențiale din 16 noiembrie confirmă o strategie pe care PNL a folosit-o de la reînființare.
Dacă am privi alegerile ca pe un meci de fotbal, dintre formulele consacrate de comentatori, de genul, ”balonul e rotund”/ ”și-au dorit mai mult victoria”, cea de-a doua poate fi valabilă. Într-adevăr, PNL avea mai multe șanse să câștige pentru că și-a dorit mai mult acest lucru.
De la înființare, PSD a vizat primul loc la parlamentare și locale. Cu excepția anului 2008, a și reușit să îl ocupe. PNL, conștient că este o formațiune mai mică, s-a bazat pe alegerile prezidențiale, unde votul este dat, în primul rând, candidatului, apoi partidului.
În 1992, PNL a încercat cu Regele Mihai, căruia i-a propus să candideze la președinție, mizând pe voturile monarhiștilor și pe antiteza la Ion Iliescu. În 1996, a susținut un candidat propus de ong-ul Alianța Civică, alături de țărăniști. Combinația a fost câștigătoare. În 2000, Teodor Stolojan a fost luat din bussines-ul privat și pus să candideze, cu câteva luni înainte de alegeri, fiindcă se potrivea profilului ”tehnocrat”, dorit de public după eșecul CDR. În 2004, PNL a acceptat să-și schimbe candidatul cu Traian Băsescu, în octombrie, atunci când sondajele arătau că Teodor Stolojan nu are șanse în fața lui Adrian Năstase. În 2008, când s-a văzut că retorica lui Băsescu bate sobrietatea lui Tăriceanu, l-a ales pe Crin Antonescu, pe care l-a înlocuit cu Klaus Iohannis, după un scor slab la europarlamentare. Practic, partidul a alergat după electori, încercând la fiecare scrutin să găsească un produs pe care aceștia să-l prefere concurenței.
PSD, cea mai puternică forță politică, și-a ales liderii fără să se uite la sondajele de opinie. După care, i-a pus să candideze la președinție. Astfel, alegătorii au fost siliți să accepte sau să respingă un candidat ce se potrivește în primul rând nevoilor partidului, apoi ale publicului larg. În condițiile în care participă la vot doar alegătorii tradiționali ai partidelor politice, președintele PSD poate câștiga, așa cum câștigă partidul, la parlamentare. La o prezență masivă, președintele PSD nu are șanse.
În 2019, dacă va dori să câștige, PSD are două soluții: fie își alege un președinte în funcție de preferințele electoratului, măsurate în acel moment, fie își lasă președintele pe loc și propune un candidat care să corespundă imaginii solicitate de public.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News