Secţia Specială. Cătălin Predoiu: Nu pot rămâne lucrurile astfel

Catalin Predoiu FOTO AGERPRES
Catalin Predoiu FOTO AGERPRES

Cătălin Predoiu, cel care a preluat marți mandatul la conducerea Ministerului Justiției, a declarat, întrebat dacă va desființa Secția specială, că lucrurile nu pot rămâne așa cum sunt în momentul de față, precizând însă că abordarea liberalulilor e către modificarea în Parlament.

"Vom merge pe o intervenție în Parlament, pe proiect de lege, von discuta pe legile justiției, dar eu sper că vom avea o reacție rezonabilă în Parlament. Există în sistemul judiciar o tensiune enormă față de această Secție specială. Sunt magistrați care reclamă desființarea ei peste noapte, dacă vreți, sunt magistrați, mai puțini, care spun că este o reparație. Eu sunt gata să înțeleg rațiunea pentru care s-a gândit o reparație, dar, pe bază de studiu, să vedem despre ce e vorba.

În orice caz, nu pot rămâne lucrurile astfel. Noi începem să lucrăm în Parlament și așteptăm o reacție responsabilă din partea Parlamentului. În cadrul fostei majorități devenită minoritate, s-au mai schimbat mințile în ultima perioadă și eu sunt încrezător că vom găsi un răspuns rațional în Parlament", a declarat, marți, noul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, după ce a preluat mandatul.

Cătălin Predoiu a mai deținut acest portofoliu în perioada 2008-2012 și a fost ministru interimar la Ministerul Afacerilor Externe, transmite Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel