Circa 9,8 milioane de alegători eleni au fost așteptați, duminică, pentru alegerile legislative anticipate din Grecia, până la orele 19.00 (16:00 GMT), când secțiile de votare au fost închise la capătul unei zile care s-a desfăşurat fără incidente, informează EFE, citează Agerpres.
Un număr de 300 de deputaţi au fost votați, duminică, după ce premierul Lukas Papadimos a dizolvat adunarea legislativă, la 11 aprilie, pentru a lăsa loc unui nou guvern care să abordeze grava criză financiară prin care trece ţara.
Potrivit primelor sondaje, cele două mari partide elene pro-austeritate, PASOK (socialist) şi Nea Dimokratia (Noua Democraţie, dreapta), care au guvernat împreună din noiembrie 2011, sunt în pragul unei veritabile catastrofe electorale, deoarece nu au reușit să obțină împreună între 31 şi 37% din voturi, informează AFP.
Un astfel de rezultat, dacă se confirmă, face imposibilă continuarea politicii de austeritate impusă de UE și de FMI.
După cum arată rezultatele aceloraşi exit-poll-uri, Syriza, un mic partid al stângii radicale, a strâns sufragiile a 15,5%-18% dintre alegători, fiind umăr la umăr cu socialiştii din PASOK, creditaţi cu un scor cuprins între 14% şi 17%.
Cel care s-ar afla pe primul loc, este partidul conservator Nea Dimokratia, favorit în aceste alegeri, cu un scor mai mult decât modest, estimat la 17-20%, pe când partidul neonazist Chryssi Avghi (Zori Auriţi) își face intrarea în parlament cu circa 6-8% din voturile exprimate.
între 31 şi 37% din voturiFiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu