Lucrările la Centrul Cultural European Favorit, care include o sală de spectacole cu peste 700 locuri, o bibliotecă şi mai multe săli cu diferite destinaţii, au debutat luni, proiectul urmând să fie finalizat în 36 de luni din momentul începerii lucrărilor.
"Am semnat ordinul de începere a lucrărilor de demolare. Proiectul se va finaliza în 36 de luni din momentul în care s-a dat ordinul de începere a lucrărilor. (...) Sala de spectacole are 706 locuri şi discutăm de un centru cultural multifuncţional cu mai multe săli. Vom avea o bibliotecă publică deschisă, cu o capacitate relativ mare, unde vor putea veni cetăţeni din sector şi nu numai, vom avea ateliere, unde copiii vor putea practica dansuri sau alte activităţi culturale", a declarat primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, la conferinţa de presă prilejuită de începerea lucrărilor la "Centrul Cultural European Favorit".
El a menţionat că valoarea investiţiei se ridică la 57.000.000 de lei.
"După cum am văzut în partea tehnică a proiectului, nu ar trebui să avem probleme (cu respectarea termenului de finalizare a lucrărilor - n.r.). Este adevărat, aici nu discutăm numai de construcţia efectivă, unde vom avea aceste săli, ci şi de partea din faţă, unde vom avea o piaţetă reamenajată. (...) Vom amenaja inclusiv partea din faţa cinematografului, tot ce înseamnă partea de spaţii verzi, alei şi am început discuţii cu proprietarii spaţiilor (...) pentru a-i convinge să investească în faţadele magazinelor".(...) Finanţări vom asigura, pentru că discutăm de 57.000.000 de lei finanţabili pentru o perioadă de trei ani de zile şi nu este o problemă pentru bugetul Sectorului 6", a spus Mutu.
Reprezentanţi ai Grupului Iniţiativa Favorit, prezenţi la conferinţa de presă, au declarat că susţin construcţia Centrului Cultural European Favorit şi au spus că vor monitoriza permanent termenele pentru realizarea contractului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News