Dan Tudorache reacţionează după ce a aflat că Sectorul 1 a fost amendat de către Garda de Mediu
Primarul Dan Tudorache reacţionează după ce Primăria Capitalei și primăriile de sector din București au fost amendate de inspectorii Gărzii de Mediu cu 75.000 de lei pentru că nu au implementat corect măsurile pe care și le-au asumat în Planul Integrat de Calitate a Aerului, a anunțat ministrul interimar al Mediului, Costel Alexe.
"În Sectorul 1, spălăm străzile cu detergent și jet de apă, iar curățenia se face la un nivel foarte bun. Poliția Locală a Sectorului 1, în colaborare cu Poliția Locală a Municipiului București și cu cea a Sectorului 6, cu care ne învecinăm pe zona de nord-vest, supraveghează zonele unde se fac, de obicei, depuneri necontrolate, ilegale de deșeuri, care, în anumite cazuri sunt arse, adică în principal zona Giulești Sârbi", a declarat primarul Dan Tudorache pentru Bucurestifm.ro
Potrivit sursei citate, edilul apreciază că această măsură este un abuz, iar Primăria Sectorului 1 va ataca în justiție această măsură.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu