Studiile de fezabilitate pentru realizarea a 21 de parcări automatizate din structură metalică figurează pe ordinea de zi a şedinţei de vineri a Consiliului Local Sector 1.
Conform proiectului de hotărâre, locurile de parcare urmează să fie amenajate pe Şos. Nicolae Titulescu, Şos. Pipera, Str. Alexandru Şerbănescu (trei parcări), Str. Ficusului, Str. Dorobanţi, Str. Smaranda Brăescu (două parcări), Str. Barbu Lăutaru, Str. Ştefan Burileanu, Str. Elena Caragiani (trei parcări), Str. Căpâlna, Bd. Iancu de Hunedoara, Bd. Ion Mihalache (patru parcări), Str. Pajurei.
Finanţarea cheltuielilor pentru implementarea acestor investiţii se va asigura din bugetul local şi/sau din alte surse legal constituite, prevede proiectul. Valoarea totală a celor 21 de parcări este estimată la un maximum de 11 milioane de lei (TVA inclus). Conform raportului de specialitate, este vorba despre parcări supraetajate (P+1E), automatizate, fiecare dintre acestea urmând să asigure un număr de 11 locuri.
"Pentru toate cele 21 de amplasamente soluţia tehnică pentru varianta propusă de proiectant este aceeaşi, respectiv: montarea pe o placă betonată a unui sistem independent de parcare, complet automatizat, alcătuit dintr-o structură metalică cu platforme mobile, închisă la exterior cu panotaj uşor", precizează administraţia locală.
Durata de execuţie a lucrărilor este estimată la patru luni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News