O linie de producție de ultimă generație pentru doze de aluminiu, în valoare de 50 de milioane de euro se adaugă, începând de azi, 30 octombrie, unei investiții inițiale de 40 de milioane de euro realizată de filiala din București a unuia dintre cei mai mari producători din Europa, Canpack.
"Unul din principalele obiective ale Primăriei și Consiliului Local ale Sectorului 4 este să reducă decalajul uriaș între Nord și Sud și să încurajeze cât mai mult activitatea economică, în această zonă admninistrativă a Capitalei. Iar în ultimele luni pot spune că am reușit să facem pași uriași în această direcție. A fost aprobat un Plan Urbanistic Zonal, care va ajuta enorm dezvoltarea Sectorului 4, se lucrează intens la proiectele de lărgire a șoselelor, la două benzi pe sens, așa cum se întâmplă și aici, pe Șoseaua Berceni, iar în această perioadă este în lucru studiul de fezabilitate privind prelungirea Magistralei 2 de metrou Pipera-Berceni, cu încă o stație. Linia de suprafață îi va ajuta pe cei care lucrează în această zonă ori o tranzitează – inclusiv pe cei 250 de angajați ai Canpack – să ajungă la serviciu, sau acasă. Este vorba de un proiect de aproximativ 2,5 milioane de euro pe care ni l-am asumat și îl vom realiza din bugetul local", a declarat Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, la inaugurarea noii linii de producție.
Potrivit edilului, mii de bucureșteni și de locuitori ai Comunei Berceni trec zilnic pe Șoseaua Berceni, iar linia de metrou va ajuta foarte mult la fluidizarea traficului, având în vedere faptul că în imediata apropiere a stației va fi amenajată și o parcare de tip "park and ride". În anii următori, conform proiectelor Metrorex, linia va mai fi prelungită și în afara Bucureștiului, până în Comuna Berceni.
Prin investiția inaugurată, azi, Canpack, unicul producător de doze din aluminiu de la noi din țară, își va dubla capacitatea de producție, putând realiza până la 1,55 de miliarde de doze pe an, atât pentru clienții interni, cât și pentru export.
"Este genial faptul că Primăria Sectorului 4 a lărgit această șosea la două benzi de circulație pe sens, având în vedere că la noi intră și ies, zilnic, circa 150 de camioane de marfă pe zi", a declarat directorul general al CANPACK România, Cristian Cornea.
CANPACK Romania, parte a CANPACK Group din Polonia, demonstrează în forță angajamentul său pentru sustenabilitate, concentrându-și atenția pe reducerea impactului operațiunilor sale asupra mediului și asupra comunităților în care operează.
Autoritățile locale ale Sectorului 4 și-au exprimat intenția de a colabora cu CANPACK, pentru realizarea unui proiect de colectare selectivă a dozelor de aluminiu și a sticlei, în acest sens, Primarul Daniel Băluță declarând: "Devine vitală implicarea autorităților în strategiile de protecție a mediului și suntem bucuroși că am găsit un real partener de dialog în domnul Cristian Cornea, directorul general al CANPACK România, pentru realizarea acestui proiect de colectare selectivă".
Fabrica din București acordă o atenție deosebită reciclării și conservării apei, a energiei și a materiilor prime. În România grupul CANPACK procesează și reciclează peste 4,000 de tone de doze goale de băuturi, cu alte cuvinte circa 50% din totalul de doze de băuturi folosite în România, sau în jur de 23 % din totalul ambalajelor de aluminiu folosite în România.
La eveniment au mai participat: Peter F. Giorgi - proprietarul CANPACK Group și președintele Consiliului de Supraveghere al CAN-PACK S.A., Herman Nicolaas Nusmeier - CEO & Președinte al Consiliului de Administrație al CAN-PACK S.A. și alți membri ai Consiliilor de Supraveghere și de Administrație.
Ce reprezintă CANPACK Group
CANPACK Group, cu sediul în Cracovia (Polonia), este un producător global de doze de aluminiu pentru băuturi, soluții de ambalare pentru industria alimentară și chimică precum și pentru recipiente din sticlă și din metal. Compania are 6.500 de angajați în întreaga lume și deține centre de operațiuni în 18 țări. Cu valori cheie ca sustenabilitate și responsabilitate socială în centrul atenției grupului, activitatea CANPACK susține inițiative dedicate comunităților locale, protecției mediului și activităților pentru tineret și sport.
Despre CANPACK Romania
CANPACK Romania, membră a CANPACK Group, și-a început activitatea în București, România, în iunie 2005, prin producția dozelor de aluminiu pentru băuturi, de 33 cl și 50 cl. Este singurul producător de doze de aluminiu pentru băuturi din România cu obiectivul principal de a servi întreaga piață de doze de aluminiu din România. Mulțumită creșterii capacității logistice, CANPACK Romania exportă între 40-45% din producție. Piețele cheie sunt: Bulgaria, Ungaria, Slovenia, Grecia, Malta, Africa de Nord. Până în acest moment, CANPACK Romania a produs peste 10 miliarde de doze de aluminiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News