Consilierii locali ai Sectorului 5 vor dezbate, în şedinţa de joi, un proiect care prevede posibilitatea transformării amenzii pentru debitele transmise spre executare în activităţi de salubrizare a spaţiilor verzi, prestate la SC Amenajare Edilitară şi Salubrizare SA.
"Se împuterniceşte Direcţia Impozite şi Taxe Locale Sector 5 să promoveze în instanţă acţiuni având ca obiect transformare amendă în muncă în folosul comunităţii doar pentru debitele transmise spre executare. Prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, dacă instanţa de judecată a decis astfel, se realizează la SC Amenajare Edilitară şi Salubrizare SA, prin prestarea activităţii de salubrizare a spaţiilor verzi", prevede proiectul de hotărâre.
În expunerea de motive sunt citate prevederile art. 9 alin. 2 din OG nr. 2/2001, potrivit cărora, în cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unităţii administrativ-teritoriale în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanţa judecătorească, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News