Un clujean de 54 de ani a încasat o bătaie soră cu moartea de la patru secui pentru că nu ar fi vorbit limba maghiară, notează presa locală din Cluj. Agresiunea ar fi avut loc după finalul meciului Rusia România.
Publicitate
Bărbatul a fost agresat după ce meciul Rusia- România s-a încheiat. Asta după ce au urmărit meciul împreună, iar cei patru ar fi consumat alcool.
Iată povestea bărbatului care ar fi încasat o corecție fizică serioasă:
“Era pe la 22.30 când s-a terminat meciul şi am hotărât să mă îndrept spre casă, aşa că am ieşit în stradă. În tot acest timp cei patru îi căutau pricină barmaniţei şi o ameninţau cu bătaia fiindcă femeia dorea, aşa cum era şi normal, să închidă localul. Eu am ieşit atunci din pensiune, însă n-am apucat să fac decât vreo câţiva paşi pe stradă că m-am şi trezit atacat pe la spate de cel puţin doi dintre muncitorii constructori din Covasna sau Harghita care fuseseră în local. Unul dintre ei m-a lovit cu piciorul în gură, punându-mă la pământ şi rupându-mi în două şi proteza dentară, iar ceilalți m-au căptușit și ei, pe rând, cu pumnii și picioarele. Apoi cineva a chemat poliţia şi cei patru au fost duşi la secţie, iar eu la spital. Mai târziu am aflat de la barmaniţă că agresorii au refuzat să vorbească în româneşte şi la poliţie, zicând că nu ştiu limba, astfel că le-a fost adus un translator”, conform Gazetadecluj.ro
Conform aceleiași publicații, incidentul a fost confirmat și de poliție.
“La nivelul Secției 2 Poliţie este înregistrat un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
În fapt, la data de 15.11.2016, în jurul orei 23:00, un bărbat ar fi fost agresat în faţa unui local public de pe strada Paris, din Cluj-Napoca. Cercetările continuă pentru stabilirea exactă a împrejurărilor comiterii faptei”, a declarat Carmen Jucan, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu