Senatorul Vlad Mircea Pufu cere intervenția Autorității Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), după cozile imense create la sediile Electrica din țară.
Publicitate
"Atitudinea batjocoritoare a Electrica față de consumatori nu mai are limită! În ianuarie, nu le-a funcționat sistemul, iar clienții nu au putut să transmită indexul. Facturile au fost emise pe baza unui consum estimat. Consecința? Oamenii au primit facturi horror! În unele cazuri, estimările pe o lună ajung să depășească ceea ce se consumă într-un an întreg!
Ca să le poată contesta și să reglementeze situația, clienții nemulțumiți trebuie să se deplaseze la sediul Electrica, unde sunt zeci de oameni, toți cu aceleași probleme. Așa se explică de ce sunt cozi imense în toată țara. Oamenii înfruntă frigul și burnița ca să rezolve o problemă pe care le-au creat-o alții!
Între timp, în februarie s-au făcut citiri și s-au transmis indexuri, așa că urmează să fie emise alte facturi, pe minus. Oamenii nu știu însă și stau la coadă în continuare, pentru că acele facturi din ianuarie au ajuns la scadență, iar ei trebuie să afle de la Electrica despre ce e vorba.
Lipsa de respect față de consumatori din partea marilor operatori trebuie să înceteze! Solicit ANRE să intervină și să ia măsuri urgente, din respect față de oameni!", a scris Vlad Mircea Pufu pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu