Liderii PNL, PSD și UDMR se reunesc astăzi, la ora 17:00, în prima ședință a coaliției din acest an, pentru a aborda subiecte de maximă importanță. Pe ordinea de zi se află stabilirea datei alegerilor prezidențiale, analiza candidaturii lui Crin Antonescu, situația bugetului de stat pentru 2025 și măsuri sociale destinate pensionarilor cu venituri mici.
Decizia privind calendarul alegerilor prezidențiale este prioritară. Deși se discută organizarea scrutinului înainte de Paște, această variantă devine tot mai improbabilă.
Potrivit Legii pentru alegerea Președintelui României, este nevoie de emiterea unei hotărâri a Guvernului cu 75 de zile înainte de data convenită pentru desfășurarea unui astfel de tur de scrutin, așa încât ultima dată vehiculată, 23 martie, nu mai este valabilă. Termenul a expirat de marți. Conform art. 5 din legea amintită, "Ziua alegerilor este duminica. Alegerile au loc cu cel mult 3 luni anterioare lunii în care ajunge la termen mandatul de președinte. Cu cel puțin 75 de zile înaintea zilei votării, Guvernul stabilește data alegerilor prin hotărâre".
De asemenea, există dezbateri legate de candidatura lui Crin Antonescu, care întâmpină rezerve din partea unor lideri politici. Candidatul comun pentru prezidențiale nominalizat de coaliția PSD-PNL-UDMR-Minorități declara, de altfel, că e nemulţumit de modul în care partidele pro-europene au abordat tema alegerilor prezidenţiale, dar şi de faptul că unii lideri politici au părut nehotărâţi în susţinerea sa la viitoarele alegeri: "În mod unilateral, eu, candidatul, consider acordul cu privire la această candidatură suspendat. Ce înseamnă asta? Eu am primit o propunere de a fi candidatul unei coaliţii politice. Am acceptat propunerea, am asumat această candidatură, şi este o asumare de la care eu nu dau înapoi. Nu retrag această candidatură, nu dau înapoi. Mi-am asumat cu tot ce înseamnă ea. Sunt în orice moment dispus să o duc până la capăt", spunea Crin Antonescu. "Ce am constatat este că cealaltă parte a acordului, cei 4 lideri politici care au făcut propunerea şi au luat acest angajament, nu au fost suficient de împuterniciţi atunci când au pus semnătura pe acest acord. Din acest motiv, îl consider suspendat, până când domniilor lor clarifică dacă acest acord revine în vigoare sau dacă au alte opţiuni", adăuga acesta.
În ședința de astăzi, potrivit surselor, ministrul Finanțelor va prezenta situația bugetară și disponibilitatea pentru acordarea ajutoarelor financiare anunțate pentru pensionarii cu venituri reduse. Totodată, ședința va aborda întârzierile în adoptarea bugetului de stat pe anul 2025.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci