Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc luni în şedinţă comună, pentru adoptarea unei declaraţii privind consolidarea egalităţii de gen în România.
Şedinţa este programată să înceapă de la ora 12,30. Cu acest prilej vor avea alocuţiuni preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu şi vor fi intervenţii ale reprezentanţilor grupurilor parlamentare.De asemenea, premierul Nicolae Ciucă va susţine un discurs.
Printre invitaţi se află Majestatea sa Margareta, Custodele Coroanei Române, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, membri ai Curţii Constituţionale, Avocatul Poporului, şefii misiunilor diplomatice şi ai reprezentanţelor internaţionale acreditaţi la Bucureşti.
Potrivit proiectului Declaraţiei, Parlamentul încurajează participarea deplină şi egală a femeilor din România la dezvoltarea, finanţarea şi implementarea de programe, iniţiative şi politici publice relevante.
Totodată, în proiect se arată necesitatea aplicării unui cadru legislativ care să promoveze accesul egal la mandatele de reprezentare politică sau la responsabilităţile profesionale şi poziţiile de conducere şi sprijinirea eliminării tuturor formelor de inegalitate de gen, precum violenţa împotriva femeilor şi fetelor, căsătoria timpurie şi forţată, nerespectarea drepturilor reproductive, lipsa de echitate la angajare şi diferenţa salarială între femei şi bărbaţi sau participarea inegală la luarea deciziilor private şi publice.
De asemenea, textul proiectului Declaraţiei se referă şi la iniţiativele pentru stabilirea unei cote de reprezentare de gen pe listele de candidaţi pentru alegerile locale parlamentare şi europarlamentare, considerându-se oportună intensificarea demersurilor pentru a asigura o paritate reală pentru poziţiile eligibile pentru pentru femei la nivel local, naţional şi european.
Totodată, în proiectul de declaraţie se mai menţionează că sunt îndemnaţi toţi actorii politici şi instituţionali să contribuie la participarea semnificativă a femeilor în toate domeniile de activitate şi la toate nivelurile de decizie, notează Agerpres.
“Evele” învață din greșeli – un eveniment dedicat femeilor antreprenor, care fac sau doresc să facă primii pași în antreprenoriatul românesc.
Evenimentul va avea loc la Opera Comică pentru Copii, București, pe 14 decembrie 2022.AntrepreMAME este o comunitate de inițiată de Mădălina Roman și oferă femeilor cu afaceri mici sau celor care cochetează cu ideea de a deveni antreprenoare - sprijin, informație și inspirație, pentru a se putea dezvolta și pentru a intra în contact cu alte femei din domenii variate de activitate, care pot deveni mentori, prieteni și pot oferi toate formele de sprijin pentru un proiect antreprenorial la început de drum.
În cadrul Conferințelor AntrepreMAME de anul acesta, vor fi dezbătute multiple subiecte de interes pentru mamele-antreprenor, care au identificat, în carul comunității, un top al principalelor dificulăți cu care se confruntă în dezvoltarea propriului proiect antreprenorial:
- teama de eșec și decizii proaste,
- dificultăți în gestionarea timpului și împărțirea între rolul de antreprenor și cel de mamă/soție/femeie,•Lipsa unei strategii coerente de promovare online,•Lipsa brand-ului personal, a poveștii din spatele produsului,
- frica de a acționa și investi în business, într-un mediu social și legislativ instabil.
Despre toate acestea, vor dezbate: Specialiști în Comunicare, Marketing & Business Development:
- Irina Mihăilescu - Senior Brand Manager - Vodafone Romania | Communication Expert | Creative Thinker | Digital Marketer-Roxana Domnica – Networker & Community builder / Online & offline / More Networking
- Melania Țecu – Owner Arcad Expert Consulting
- Crina Diculescu – Owner DBC & Fondator Dynamic Business Connections-Liliana Uleia – Specialist Comunicare, autor de carte pentru copii și owner Agentia de comunicare PR&Arts Communications
- Mădălina Roman – Specialist Comunicare&PR, blogger&autor de carte, fondator al comunității AntrepreMAME
Invitat SPECIAL:
- Claudia Benea, singura femeie somelier de apă și Ambasadorul apelor Minerale din România, care va vorbi despre cum putem crește calitatea vieții și sănătatea întregii familii, prin consumul conștient și responsabil de apă naturală, din sursele curate ale izvoarelor Românești.
AntrepreMAME care au reușit să crească și să stabilizeze proiecte antreprenoriale cu impact asupra comunității:
- Adela Hanafi, Președinte al Asociației Conil și Director al Școlii Conil
- Mari Fecioru Ivan, manager Terra Salin
- Ana Roșca, manager Urban Mom Studio & Traduce.ro
- Anisa Săndulache, realizator TV & manager SPREZZA woman by Anisa SăndulacheVom vorbi despre noi, “Evele”, cele care împletim cu armonie atât de multe roluri, într-o singură zi: mame, soții, prietene, antreprenoare, fiice și lista poate continua.Greșelile sunt! Antreprenoriatul nu este un ceas elvețian, dar important este ca aceste greșeli, decizii eronate, blocaje, frici etc. să fie transformate în trepte pe care să urcăm. Încet și sigur.
AntrepreMAME este un proiect al mamelor-antreprenor care au pus bazele unor afaceri absolut minunate, cu impact nu doar asupra vieții lor de familie, ci și asupra comunității. Pașii mici schimbă lumea.Evenimentul va avea loc la Opera Comică pentru Copii, partenerul și susținătorul AntrepreMAME, pe 14 decembrie, de la ora 9.30!
Momentul inedit al evenimenului: lansarea colecției vestimentare Lofty by Flory Cucu – membru în cadrul comunității AntrepreMAME.Detalii despre înscriere/rezervare loc pe [email protected] și pe antrepremame.ro/conferinte.Parteneri media: București FM, Radio 3 Net, A7 TV, Metropola TV, Succes Grup, Presa în blugi, PR.1az.ro, PRwave.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu