Şedinţa CSAT a început

CSAT
CSAT
Alegeri prezidentiale 2024

Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), sub conducerea preşedintelui Traian Băsescu, a început, marţi, la Palatul Cotroceni, una dintre temele abordate fiind evaluarea situaţiei din Libia, în contextul aplicării Rezoluţiei 1973 a Consiliului de Securitate al ONU.

Potrivit unui comunicat al Preşedinţiei, pe ordinea de zi a şedinţei CSAT sunt incluse şi tematici referitoare la "materializarea şi valorificarea pragmatică" a oportunităţilor comerciale şi investiţionale în relaţiile cu statele din regiunea Asia Pacific, în particular Republica Populară Chineză, şi raportul privind aderarea României la Spaţiul Schengen. De asemenea, pe agenda şedinţei CSAT se mai află şi subiecte precum raportul privind activităţile desfăşurate şi rezultatele obţinute în procesul de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale, participarea României cu 66 de jandarmi la misiunea de instruire NATO în Afganistan, până la încheierea acesteia, şi raportul Consiliului privind activitatea desfăşurată în anul 2010.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel