O ședință de Guvern va avea loc miercuri, 17 mai 2023.
Guvernul urmează să aprobe, miercuri, prin hotărâre, nota de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiţii privind "Dezvoltarea sistemelor de securitate pentru protecţia spectrului guvernamental".
"Această investiţie contribuie în mod esenţial la securizarea comunicaţiilor wireless de la nivelul instituţiilor şi autorităţilor publice centrale şi locale, prin asigurarea securităţii infrastructurii pe suport radio şi a celorlalte infrastructuri ale STS, precum şi la securizarea comunicaţiilor destinate demnitarilor şi obiectivelor cărora SPP le asigură protecţia fizică. Astfel, prin implementarea investiţiei se va susţine transformarea digitală a serviciilor publice în servicii de calitate, sigure şi rapide, în interesul cetăţenilor, cu scopul de a creşte satisfacţia beneficiarilor de servicii publice şi de a eficientiza resursele utilizate în procesele derulate de stat", se arată în nota de fundamentare a proiectului.
Potrivit documentului, este necesară realizarea unor sisteme de securitate pentru protecţia comunicaţiilor, pentru protejarea comunicaţiilor radio, în vederea furnizării de servicii moderne de comunicaţii de bandă largă, inclusiv de tip MissionCritical în standard 3GPP, cum ar fi: Push-To-Video, Push-To-Data, Push-To-Talk.
Valoarea totală a investiţiei este de 226.237.000 de lei, inclusiv TVA.
Prin aceeaşi hotărâre urmează să fie aprobată şi nota de fundamentare referitoare la o investiţie privind "Creşterea rezilienţei şi a securităţii cibernetice a serviciilor de infrastructură ale furnizorilor de servicii de Internet pentru autorităţile publice din România".
"Investiţia va conduce la creşterea rezilienţei şi securităţii cibernetice a infrastructurii de servicii de tip ISP asigurate pentru autorităţile publice din România, prin îmbunătăţirea accesului şi creşterea capacităţii de furnizare a unor servicii publice digitale eficiente, implementarea capacităţilor digitale şi asigurarea rezilienţei cibernetice. Totodată, prin implementarea investiţiei se vor asigura: modernizarea şi extinderea reţelei de acces Internet de tip Gigabit pentru administraţia publică şi pentru serviciile publice asigurate; modernizarea capabilităţilor de securitate cibernetică pentru serviciile asigurate de către STS; securizarea serviciilor de tip ISP (DNS, WEB, EMAIL, HOSTING) furnizate autorităţilor publice; creşterea calităţii serviciilor oferite de administraţia publică prin asigurarea unor servicii de calitate, disponibilitate şi securitate ridicată", conform notei de fundamentare.
Valoarea totală a investiţiei este de 107.981.000 de lei, inclusiv TVA.
Guvernul urmează să mai discute normele metodologice de aplicare a OUG nr. 96/2022 privind gestionarea financiară a fondurilor europene dedicate Afacerilor interne alocate României pentru perioada de programare 2021 - 2027.
Printr-o altă hotărâre va fi aprobată acordarea de către România a unui ajutor umanitar extern de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru Republica Arabă Siriană, destinat protecţiei populaţiei afectate de cutremurul major produs în Turcia, constând în produse de strictă necesitate - corturi, paturi, saltele, pături, saci de dormit, căciuli, costume vătuite, mănuşi, bocanci, ciorapi, indispensabili, felinare şi conserve din legume, care vor fi scoase din stocul rezervelor de stat, în valoare de 1.881.520 lei, fără TVA.
Pe agenda Cabinetului Ciucă se mai află Actul adiţional nr. 5 la Acordul de concesiune a unor perimetre de explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră, aprobat prin HG nr. 287/2000 între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, pe de o parte, şi Societatea Naţională a Petrolului "Petrom" - S.A. Bucureşti, pe de altă parte.
"Adoptarea prezentului act normativ va conduce la modificarea Acordului de concesiune în ceea ce priveşte prelungirea duratei concesiunii cu 15 ani, până la data de 12 septembrie 2042. Titularul Acordului de concesiune, la data prezentului act normativ, este OMV Petrom S.A., cu excepţia a două perimetre - perimetrul I Adjud şi perimetrul VIII Urziceni Est, unde OMV Petrom S.A. şi Hunt Oil Company of Romania SRL sunt împreună titulari. Prelungirea duratei concesiunii va conduce la o durată totală a Acordului de concesiune de 45 de ani", se precizează în nota de fundamentare.
Printr-un memorandum va fi aprobată încheierea unui acord între Guvernul României şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei de stat româno-ucrainene Sighetu Marmaţiei - Bila Ţerkva.
Un alt memorandum vizează aprobarea negocierii şi semnării Memorandumului de Înţelegere între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind realizarea proiectelor necesare interconectării reţelelor de gaze naturale şi energie electrică.
Tot prin memorandum se va aproba iniţierea negocierilor şi semnării unui nou acord bilateral între România şi Republica Ghana cu privire la eliminarea obligativităţii deţinerii vizelor pentru titularii de paşapoarte diplomatice/serviciu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu