Ședință de Guvern. Modificările la OUG 114 şi proiectul bugetului de stat, aprobate mâine

Guvern PNL
Guvern PNL

Proiectul privind bugetul de stat, dar și modificări aduse la Ordonanța 114, ar urma să fie aprobate în ședința de Guvern de mâine. 

Alegeri prezidentiale 2024

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de miercuri proiectul legii bugetului de stat pentru anul viitor şi proiectul de lege privind modificarea OUG 114, au precizat surse guvernamentale pentru Agerpres.

Proiectul Legii bugetului de stat pentru 2020 şi proiectul Legii bugetului asigurărilor de stat pentru 2020 se află în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.

Proiectul de buget pe anul 2020 este construit pe o creştere economică de 4,1%, un deficit bugetar de 3,59% şi o rată medie a inflaţiei de 3,1%, potrivit Raportului privind situaţia macroeconomică pe anul 2020 şi proiecţia acesteia pe anii 2021-2023 publicat marţi dimineaţa pe site-ul MFP.

Propuneri privind actul normativ

Proiectul de lege de abrogare şi modificare a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă 114 a fost dezbătut în primă lectură în şedinţa de Executiv de vinerea trecută, context în care miniştrii au venit cu o serie de propuneri la actul normativ.

Astfel, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat că în cadrul şedinţei de Guvern a propus, printre altele, menţinerea sporurilor şi indemnizaţiilor la nivelul anului 2019 în proiectul privind modificarea OUG 114.

Totodată, ministrul Economiei a venit cu propunerea ca proiectul de lege de modificare a OUG 114 să conţină prevederi în domeniul energiei precum ridicarea barierelor de preţ la producător "pentru gazele naturale la 1 iulie 2020 şi pentru energia electrică la 31 decembrie 2020".

Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a anunţat că exigenţa referitoare la majorarea suplimentară a capitalului pentru administratorii fondurilor de pensii private se abrogă prin modificările la OUG 114. Tot el a precizat că Fondul de Dezvoltare şi Investiţii va fi transferat la Ministerul Lucrărilor Publice spre desfiinţare.

Proiecte aflate pe o listă suplimentară

Proiectele de acte normative privind OUG 114 şi bugetul de stat urmează să fie introduse pe ordinea suplimentară a şedinţei de Guvern.

Pe ordinea de zi anunţată figurează, printre altele, un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru prorogarea unor termene privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea facilităţilor la transport pentru anumite categorii de persoane.

Totodată, Executivul va aproba şi un proiect de hotărâre pentru stabilirea contingentului de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă în anul 2020.

Bugete adoptate de Guvern

Printr-o altă hotărâre, Guvernul va adopta bugetele rectificate de venituri şi cheltuieli pe anul 2019 ale Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe şi al al Societăţii Comerciale Compania Naţională de Investiţii C.N.I-S.A , instituţii publice aflate sub autoritatea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.

De asemenea, vor fi aprobate mai multe proiecte de hotărâri privind eliberări/numiri de prefecţi şi/sau subprefecţi.

Pe ordinea de zi comunicată se află şi un proiect de hotărâre privind rechemarea consulului general al României la Toronto, Canada, Sabina - Mădălina Şomăcescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel