Şedinţă Guvern 1 octombrie. Ce proiecte au fost adoptate

Foto: gov.ro
Foto: gov.ro

Proiectele de acte normative adoptate în ședința Guvernului României din 1 octombrie 2020.

PROIECTE DE LEGE

PROIECT DE LEGE pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice

PROIECT DE LEGE privind participarea României la majorarea asimetrică de capital a Băncii Europene de Investiții în conformitate cu decizia Consiliului Uniunii Europene 2019/1255 din data de 18 iulie 2019 de modificare a Protocolului nr. 5 privind Statutul Băncii Europene de Investiții

ORDONANȚE DE URGENȚĂ

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea Legii nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind unele măsuri pentru susținerea activităţii unor aeroporturi regionale, în contextul crizei economice generată de pandemia COVID – 19 și pentru modificarea și completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 139/2020 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unor ajutoare de stat Societăţii "Compania naţională de transporturi aeriene române - TAROM"- S.A. şi Societăţii Blue Air Aviation - S.A. pentru compensarea pierderilor economice suferite în contextul pandemiei de COVID-19

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru completarea Ordonanței de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind mandatul acordat ministerelor pentru identificarea, selectarea și rezervarea imobilelor destinate ca sedii ale unor agenții sau centre europene nou înființate

HOTĂRÂRI

HOTĂRÂRE privind stabilirea pentru anul 2020 a cuantumului per hectar al plăţii unice pe suprafaţă, al plăţii redistributive şi a intervalelor de suprafaţă pentru care se acordă aceasta, al plăţii pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, al plăţii pentru tinerii fermieri și a plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru măsura din sectorul zootehnic, speciile ovine și caprine

HOTĂRÂRE pentru modificarea art.2 alin.(1) din Hotărârea Guvernului nr.230/2020 privind aprobarea acordării ajutorului de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cadrul Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului - S.A. pentru anul 2020

HOTĂRÂRE pentru modificarea art.2 alin.(1) din Hotărârea Guvernului nr.229/2020 privind aprobarea acordării ajutorului de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cadrul Societăţii Complexul Energetic Hunedoara – S.A.” în insolvență”, pentru anul 2020

HOTĂRÂRE privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului – cadru care reglementează condițiile acordării asistentei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019, precum si pentru stabilirea unor masuri în domeniul programelor naţionale de sănătate, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-Cov – 2

HOTĂRÂRE privind actualizarea Anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și scăderea din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unei părți dintr-un imobil aflat în administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Unitatea Militară 0654 Craiova, ca urmare a restituirii acesteia către persoanele îndreptățite

HOTĂRÂRE privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", scăderea din inventarul domeniului public al statului a unei părți din acest imobil, ca urmare a restituirii persoanelor îndreptățite, precum și trecerea unor construcții din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, în vederea scoaterii din funcțiune, casării și valorificării

HOTĂRÂRE privind transmiterea unei părți dintr-un imobil, proprietate publică a statului, din administrarea Curții de Conturi în administrarea Instituției Prefectului - Județul Mehedinți din subordinea Ministerului Afacerilor Interne

HOTĂRÂRE pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții ”Pavilioane noi, demolări, împrejmuire, amenajare infrastructură rutieră și rețele de utilități în cazarma 2698 Rânca”

HOTĂRÂRE privind modificarea valorilor de inventar ale unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Justiției, respectiv Ministerului Apărării Naționale, transmiterea unui imobil aflat în domeniul public al statului din administrarea Ministerului Justiției în administrarea Ministerului Apărării Naționale şi modificarea anexelor nr. 4 şi nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

HOTĂRÂRE privind transmiterea unei părți din imobilul 2985 din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale în domeniul public al municipiului Craiova, județul Dolj și modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

HOTĂRÂRE pentru completarea Hotărârii Guvernului nr.518/2016 privind transmiterea unei părți dintr-un imobil, proprietate publică a statului, din administrarea Serviciului de Telecomunicații Speciale, în administrarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații

HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Mehedinți de către doamna Dobre Doina

HOTĂRÂRE privind exercitarea, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Argeș de către domnul Soare Emanuel

HOTĂRÂRE privind exercitarea, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Bistrița-Năsăud de către domnul Dolha Nechita-Stelian

HOTĂRÂRE privind exercitarea, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Mehedinți de către domnul Pavel Cristinel

HOTĂRÂRE privind exercitarea, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Mehedinți de către doamna Dobre Doina

HOTĂRÂRE privind acordarea unor ajutoare de urgențăHOTĂRÂRE privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unui bun imobil aflat în domeniul public al statului și darea acestuia în administrarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală

HOTĂRÂRE privind modificarea şi completarea, după caz, a datelor de identificare a unor bunuri imobile aparţinând domeniului public al statului aflate în administrarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor şi în concesiunea Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Dunării Maritime” – S.A. Galaţi, din Portul Tulcea și Portul Chilia Veche prevăzute în anexa nr. 16 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a executării lucrărilor de cadastru şi publicitate imobiliară

HOTĂRÂRE pentru modificarea unor acte normative privind înființarea aeroporturilor de interes național

DOCUMENTE DE POLITICI PUBLICE

CARTA Albă a Apărării

MEMORANDUMURI

MEMORANDUM cu tema: Aprobarea participării domnului Daniel BACIU, Președinte, cu rang de Secretar de Stat, al Casei Naționale de Pensii Publice și Președinte al Consiliului de Administrație al C.N.P.P. pentru un mandat de 5 ani, numit în baza Deciziei Prim-Ministrului Guvernului României nr. 238/05.05.2020, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361/06.05.2020, ca membru în Consiliul de Administrație al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială ”Elie Carafoli” - I.N.C.A.S. București

MEMORANDUM cu tema: Aprobarea negocierii și a semnării Acordului de împrumut între Uniunea Europeană, în calitate de Creditor și România, în calitate de Împrumutat, în valoare de 4.099.244.587 EUR; și semnarea acestuia de către ministrul finanţelor publice

INFORMĂRI

INFORMARE privind stadiul pregătirii și organizării alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020

NOTE

NOTĂ privind rezultatele aplicării schemelor de ajutor de stat administrate de Ministerul Finanțelor Publice din noiembrie 2019 și până în prezent

NOTĂ DE INFORMARE cu tema: Stadiul apelului de proiecte INNOTECH STUDENT

NOTĂ DE INFORMARE cu tema: Apelul de proiecte POIM/819/9/1/ Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19

PUNCTE DE VEDERE

PUNCTE DE VEDERE cu privire la 26 iniţiative legislative

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel