Liberalii au avut o şedinţă astăzi, iar premierul Ludovic Orban a anunţat ce decizii s-au luat.
Publicitate
"Am discutat, în primul rând, de transmiterea programului de măsuri de protecţie sanitară pe care candidaţii şi echipele de susţinere vor avea obligaţia de a le pune în practică pentru a proteja cetăţenii pe perioada de campanie. A doua temă de discuţie a fost legată de derularea unei campanii de informare a cetăţenilor privitoare la programul de relansare economică şi la toate actele normative care au fost lansate pentru implementarea acestui program.
Trei, am discutat despre dezvoltarea judeţelor şi despre identificarea de proiecte finanţabile la nivelul fiecărui judeţ din fondurile UE care vor fi disponibile pentru România până în 2027, dar şi în cadrul programului de recuperare, finanţat din împrumuturile pe care le va lua UE. În ultimul rând, am stabilit clar tipul de evenimente pe care le organizăm şi rigorile pe care trebuie să le respectăm în cadrul acestor evenimente", a declarat Ludovic Orban.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu