Astăzi, 28 septembrie a.c., la sediul MAI, viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a convocat o videoconferință, în prezența secretarului de stat, șef al DSU, dr. Raed Arafat, și a prim-adjunctului inspectorului general al IGSU, colonel Florea Constantin, cu prefecții și inspectorii șefi ai Inspectoratelor pentru Situații de Urgență județene.
"În cadrul întâlnirii, au fost stabilite măsurilor preventive și de intervenție necesare pentru gestionarea situațiilor de urgență ce se pot produce ca urmare a manifestării fenomenelor meteo din următoarea perioadă, precum și pentru gestionarea riscurilor legate de creșterea debitelor unor cursuri de apă.
În acest sens, viceprim-ministrul Cătălin Predoiu a reiterat măsurile necesare pentru prevenirea situațiilor de risc și pentru asistența în situații de urgență, care au fost comunicate și în videoconferințele anterioare susținute în acest context.
Acesta a solicitat fiecărui județ vizat de coduri meteorologice să adopte măsurile necesare, conform competențelor, în contextul manifestării fenomenelor meteorologice și hidrologice posibil extreme, pentru a reduce la minimum impactul asupra populației și, de asemenea, să ia măsuri preventive referitoare la persoanele vulnerabile și la cele cu dizabilități.
Totodată, ministrul Afacerilor Interne a solicitat prefecților să mențină permanent legătura cu președinții consiliilor județene și cu primăriile aflate sub influența codurilor, astfel încât populația să fie informată din timp cu privire la evoluția fenomenelor meteo, precum și în legătură cu măsurile care se impun în eventualitatea unor evacuări din zonele posibil a fi afectate.
Toate inspectoratele pentru situații de urgență care intră sub incidența codului portocaliu vor fi mobilizate astfel încât să intervină rapid și prompt, sens în care a fost dispusă măsura dublării efectivelor de pompieri în serviciul operativ", se precizează în comunicatul de presă remis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu