EXCLUSIV  Ședință PNL. Ciucă: Menținem cota unică și nu vom avea taxă de solidaritate - surse

Sursă foto: Guvernul României
Sursă foto: Guvernul României

În cadrul ședinței de luni de la PNL, s-a discutat, printre altele, despre evaluarea miniștrilor și prețul la carburant.

 

„Menținem cota unică și nu vom avea taxă de solidaritate”, a spus Nicolae Ciucă în ședința conducerii PNL, potrivit unor surse DCNews.

Conform unor surse DCNews, premierul Nicolae Ciucă a spus, luni, în ședința BPN, că Guvernul este „mobilizat” pentru a finaliza jaloanele și țintele PNRR până joi, 30 iunie. În cadrul ședinței PNL, s-a vorbit, la un moment dat, și despre evaluarea membrilor Cabinetului Ciucă, iar premierul ar fi spus că s-a decis „să finalizăm evaluarea”. Mai exact, până la finalul săptămânii în curs, să fie terminată evaluarea și „să mergem mai departe”.

Cu privire la prețul la carburant, un alt subiect abordat luni de liberali, Nicolae Ciucă, potrivit surselor citate, ar fi zis că nu se va face nimic care să pună în pericol stabilitatea țării. „A fost și problema carburantului. A trebuit să ne asumăm această decizie cu precauție. Nu vom face nimic care să pună în pericol stabilitatea țării. Această decizie a fost luată în baza unei analize. Trebuie să analizăm foarte bine comunicarea. Ne vom trezi în fața unui val de așteptări pe care nu-l vom putea satisface. Tot ce facem, facem ținând cont de realitatea resurselor”, ar fi zis premierul.

UPDATE: PNL a reușit menținerea cotei unice


PNL nu susține taxa de solidaritate. Se dorește atragerea investitorilor. „Nu susținem și nu avem taxare suplimentară, indiferent că vorbim de taxa de solidaritate. Deci, nu avem taxă de solidaritate. Încercăm să atragem investitori. Investițiile directe au crescut cu 34 la sută”, ar mai fi spus Nicolae Ciucă în cadrul ședinței. De menționat că premierul a avut un dialog permanent cu mediul de afaceri.

S-ar fi aprobat eliminarea unor excepții pentru ajustarea fiscală. S-ar fi convenit mărirea accizelor la alcool și tutun, TVA 19 la sută pentru băuturile cu zahăr, impozitul fiind propus să crească la 40 la sută pentru jocurile de noroc, potrivit surselor citate.

Scutirea de impozit pentru salariile din agricultură și construcții va fi până la 10.000 lei, pragul de scutire era până acum de 30.000 lei. 

Impozitarea dividendelor va fi de 8 la sută de la 5 la sută, inclusiv pentru companiile de stat. De menționat că PSD voia 10-16 la sută pentru impozitarea dividendelor.

 

Citește și / Ciucă: Guvernul va face toate eforturile pentru a susţine performanţa

Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, luni, la Palatul Victoria, cu preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, ocazie cu care premierul a afirmat că Guvernul va face toate eforturile pentru a susţine performanţa, a recunoaşte meritele sportivilor şi a le crea infrastructura necesară pregătirii la nivel înalt.

"Performanţele extraordinare ale sportivilor noştri ne dau speranţă în capacitatea românilor de a-şi demonstra potenţialul. Entuziasmul de acum, generat de aurul câştigat de două ori la Mondiale de David Popovici, este o resursă de inspiraţie şi motivare a copiilor şi tinerilor noştri. Guvernul României va face toate eforturile pentru a susţine performanţa, a recunoaşte meritele sportivilor şi a le crea infrastructura necesară pregătirii la nivel înalt. Alături de COSR şi Federaţii, Ministerul Sportului se va implica cu toate resursele în eforturile de relansare a dorinţei tinerei generaţii de a străluci la competiţiile europene şi internaţionale", a transmis premierul, în cadrul întâlnirii.

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a reconfirmat angajamentul Guvernului de a furniza finanţările necesare pentru pregătirea sportivilor care vor reprezenta România la Jocurile Olimpice de Vară, de la Paris.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel