Senatul a respins proiectele referitoare la autonomia Ţinutului Secuiesc - Update

Foto: Inquam Photos / George Călin
Foto: Inquam Photos / George Călin

Senatul a respins, vineri, în calitate de for legislativ decizional, trei proiecte referitoare la autonomia ţinutului secuiesc, iniţiate de doi deputaţi UDMR - Kulcsár-Terza József-György şi Zakarias Zoltán. 

 

Update 

Senatul a respins, vineri, în calitate de for legislativ decizional, trei proiecte referitoare la autonomia ţinutului secuiesc, iniţiate de doi deputaţi UDMR - Kulcsár-Terza József-György şi Zakarias Zoltán. Şedinţa plenului s-a desfăşurat în format hibrid, fizic şi online. Propunerea legislativă privind statutul de autonomie a ţinutului secuiesc, care a întrunit 104 voturi în favoarea respingerii şi opt voturi împotrivă, prevede 'autonomizarea judeţelor Covasna, Harghita şi a unei părţi din judeţul Mureş şi constituirea lor ca regiune autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul statului român' şi stabileşte limitele teritoriului acestuia.

Știrea inițială

Senatul se întruneşte, vineri, pentru a vota, în calitate de for legislativ decizional, trei proiecte referitoare la autonomia Ţinutului Secuiesc, iniţiate de doi deputaţi UDMR - Kulcsár-Terza József-György şi Zakarias Zoltán, după ce, joi, Camera Deputaţilor le-a respins.

Proiectul de act normativ privind Statutul autonomiei culturale a comunităţii maghiare din România propune constituirea unui cadru juridic pentru structurile organizate ale minorităţilor naţionale autohtone, care au întreţinut relaţii strânse cu statul român şi reglementează condiţiile de înfiinţare, pe plan local şi naţional, a structurilor acestei autorităţi, organele de conducere, sursele financiare şi patrimoniale, precum şi competenţele şi atribuţiile de drept public ale statului, necesare pentru a-şi desfăşura activitatea în interesul comunităţilor naţionale.

Cea de a treia propunere - 'Lege Cadru privind autonomia culturală a comunităţilor naţionale' - prevede constituirea bazei juridice a autonomiei culturale a comunităţilor naţionale, respectiv înfiinţarea unor instituţii specializate pentru gestionarea problemelor unei minorităţi naţionale care ţin de păstrarea şi dezvoltarea identităţii naţionale.

În 20 decembrie, liderul social-democraţilor, premierul Marcel Ciolacu, a anunţat pe Facebook că i-a propus preşedintelui Camerei Deputaţilor 'să ia măsuri rapide astfel încât iniţiativele toxice ale unor afiliaţi ai grupului UDMR să fie respinse de urgenţă la nivel legislativ'.

Pe ordinea de zi a plenului se va mai afla demisia Ancăi Dragu (USR) din Senat şi vacantarea locului de senator, după ce aceasta a fost numită în funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel