Parlamentul României va marca 15 ani de la aderarea României în UE printr-o şedinţă solemnă.
România sărbătoreşte, în 2022, 15 ani de la aderarea la Uniunea Europeană. Cu acest prilej, Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, miercuri, într-o şedinţă solemnă, la care va participa ministrul pentru Europa şi Afaceri externe al Republicii Franceze, Jean-Yves Le Drian, care va susţine o alocuţiune, scrie Agerpres.
Franţa a preluat la 1 ianuarie Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene.
La şedinţa solemnă a Parlamentului de la Bucureşti vor mai susţine alocuţiuni preşedintele Senatului, Florin Cîţu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, premierul Nicolae Ciucă, precum şi reprezentanţi ai grupurilor parlamentare.
România a devenit stat membru al Uniunii Europene la data de 1 ianuarie 2007.
Pe 1 februarie 1993 era semnat Acordul de asociere a României la UE.
România rămâne printre statele membre al căror salariu minim este în continuare sub 1000 de euro pe lună, alături de alte 12 state: Bulgaria (332 euro), Letonia (500 euro), România (515 euro), Ungaria (542 euro), Croaţia (624 euro), Slovacia (646 euro), Cehia (652 euro), Estonia (654 euro), Polonia (655 euro), Lituania (730 euro), Grecia (774 euro), Malta (792 euro) şi Portugalia (823 euro).
În Slovenia (1.074 euro) şi Spania (1.126 euro) salariile minime depăşesc uşor 1.000 de euro pe lună, iar restul de şase state membre UE, toate din nord-vestul blocului comunitar, aveau salarii minime de peste 1.500 de euro pe lună: Franţa (1.603 euro), Germania (1.621 euro), Belgia (1.658 euro), Olanda (1.725 euro), Irlanda (1.775 euro) şi Luxemburg (2.257 euro), arată studiul EUROSTAT, conform Agerpres.
Singurele state membre care nu au încă un salariu minim pe economie sunt: Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda şi Suedia.
"E foarte complicată situaţia. Intrăm într-o discuţie care se opreşte la declaraţii. Sigur că se declară că ar trebui să crească salariul minim până la nivelul din UE, există şi presiuni din partea Europei, se vorbeşte de ideea unui salariu minim care să fie cât de cât apropiat la nivel european, dar asta presupune o revoluţionare a economiei româneşti. Noi nu putem ajunge la ridicări de salariu minim numai din politică bugetară, politică fiscală sau din voinţă politică. România trebuie să producă mai mult, să eficientizeze mai mult, pentru a avea capacitatea să împartă ceea ce reuşeşte pe anumite categorii. Avem nevoie de o calitate crescută a muncii şi o capacitate de creare a unei valori adăugate mai mari per ansamblu, ca să putem face ajustări la anumite nivele, cum ar fi şi la salariul minim", a declarat profesorul Mircea Coşea pentru DCNEWS. CITEŞTE MAI MULTE AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu