Sediu Autoritatea Bancară Europeană. Parisul, noul oraș gazdă

Parisul a fost ales pentru a găzdui Autoritatea Bancară Europeană (EBA), instituție care va părăsi Londra din cauza Brexitului, la finalul unui vot organizat la Bruxelles, a anunțat luni președinția UE.

Potrivit unei surse diplomatice, capitala franceză a fost aleasă prin tragere la sorți în fața Dublinului, cele două orașe înregistrând același număr de voturi în cel de-al treilea tur, la care au participat miniștri din cele 27 de țări care vor rămâne în Uniune.

Paris, Frankfurt și Dublin — a fost ordinea după primul tur de scrutin, după care Frankfurt a fost eliminat, în turul doi, cu doar 4 voturi pentru, în timp ce Parisul a obținut 10 iar Dublin — 13 voturi.

Agenția bancară, cu cei aproximativ 170 de angajați ai săi, a suscitat interesul a opt orașe care au candidat pentru a o găzdui, printre care Luxemburg, Bruxelles, Varșovia sau Viena.

Anterior, tot luni seară, orașul olandez Amsterdam a fost desemnat pentru a găzdui sediul Agenției Europene a Medicamentului (EMA), care va trebui să fie mutat de asemenea de la Londra în perspectiva ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel