Șef din Garda de Mediu, discuții-cheie cu primarii

foto ziarulunirea.ro
foto ziarulunirea.ro

Mihail David, comisar general adjunct în cadrul Gărzii Naționale de Mediu, a discutat cu primarii comunelor membre ale ACoR despre modalitățile prin care putem îmbunătății colaborarea între autoritățile publice locale și Garda Naţională de Mediu.

”Luni, 5 iulie, a avut loc deschiderea sesiunii extraordinare a  și întrunirea în ședință ordinară a Consiliului director al Asociației Comunelor din România (ACoR).

La eveniment ne-a onorat cu prezența dl Mihail DAVID – comisar general adjunct în cadrul Gărzii Naționale de Mediu, care a discutat cu primarii comunelor membre ale ACoR, prezenți la întâlnire, modalitățile prin care putem îmbunătății colaborarea între autoritățile publice locale și Garda Naţională de Mediu.

Astfel, dialogul interactiv dintre reprezentanții ACoR și dl Mihail DAVID a deschis calea unui parteneriat între Filialele Județene ale ACoR și reprezentanții Gărzii de Mediu pentru conservarea resurselor naturale și pentru asigurarea unui mediu rural sănătos, curat și nepoluat.

Totodată, în cadrul lucrărilor Adunării generale au fost abordate o serie de probleme cu care se confruntă comunele din România și au fost dezbătute subiecte ce vizează activitățile ACoR, precum prezentarea principalelor activități realizate de ACoR în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile și analiza stadiului desfășurării alegerilor pentru organele de conducere ale Filialelor Județene ale ACoR”, a transmis Asociația Comunelor din România, scrie ziarulunirea.ro

Controale de amploare

Octavian Berceanu, comisarul şef al Gărzii de Mediu, a anunțat controale la foc continuu pentru limitarea poluării prin deşeuri. 

”Avem toleranță zero. Împreună cu vămile, Poliția de Frontieră, Garda de Frontieră, cu alte instituții ale statului lucrăm – 24 de ore, 200 de tone de deșeuri oprite la graniță.

Presiunea pe granițe este enormă! Trebuie să găsim soluții. Azi am lucrat la proiectele de scannere de container care ne vin pe PNRR, ca să știm exact ce e înăuntru. Avem nevoie de scannere mari. Vămile au o problemă. Noi nu avem culoare la vamă în care să introduci tirul și să pui scannerul acela fix mare să treacă prin el. Nu s-au gândit oamenii...nu au vrut. Nu poți să zici că nu te-ai gândit când ai fluxul ăsta de deșeuri pe vamă. Și nu e de astăzi.

Ceva trebuie să se schimbe în maniera în care instituțiile statului abordează problema deșeurilor din România și a presiunii venite din afară pe importurile mari de deșeuri. Marea parte a deșeurilor pe care le-am găsit, mii de tone, până acum cred că s-au capturat undeva la 3.800 de tone...dar poate e chiar vârful aisbergului a ceea ce facem noi. Baza pe care noi nu reușim să o capturăm e mult mai mare, presupun.

Avem nevoie să regândim problema deșeurilor, importurilor de deșeuri, a salubrității în România, inexistenței infrastructurii care să gestioneze deșeurile. Va deveni în viitor o problemă mai mare decât am avut acum cu pandemia. Va fi în formă continuă. Nu avem vaccin pentru deșeuri”, a declarat Octavian Berceanu. Vezi mai mult aici

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel