Şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock a atras atenţia sâmbătă asupra războiului hibrid dus de Rusia, care ar putea încerca să divizeze Europa favorizând un aflux de refugiaţi pe teritoriul acesteia, relatează AFP.
"Nu este vorba de un război dus doar cu armele. El se poartă de asemenea şi (pe frontul) energiei, iar pentru asta am găsit un răspuns", a declarat Annalena Baerbock la congresul partidului său ecologist care are loc la Bonn, în vestul Germaniei.
Însă ea se aşteaptă ca acest război să se poate tot mai mult şi "prin teamă şi diviziune, iar asta trebuie să evităm".
Şefa diplomaţiei germane se teme în special de un aflux de refugiaţi proveniţi din alte ţări decât Ucraina, "deoarece aceste război este hibrid şi la el participă şi alte ţări", acuzând Serbia că a contribuit la o înmulţire masivă a migranţilor în Europa.
Statele membre ale UE reproşează Serbiei că este o poartă de intrare spre blocul comunitar pentru migranţi din Turcia, India, Tunisia, Cuba şi Burundi, care nu au nevoie de viză pentru a intra în această ţară balcanică.
Refuzând o situaţie "în care oamenii sunt folosiţi ca armă", Germania este în contact în special cu Cehia şi Slovacia pentru a găsi soluţii împotriva acestei reactivări de facto a "rutei Balcanilor".
Serbia, candidată la UE din 2012, dar apropiată de asemenea de Rusia, se află pe această rută, care porneşte din Grecia şi ajunge până în Ungaria sau Croaţia, trecând prin Macedonia de Nord sau Albania.
Sute de mii de sirieni fugiţi din cauza războiului, de afgani sau de irakieni au folosit acest traseu în timpul crizei migraţiei din 2015.
Din 2016 şi odată cu închiderea frontierelor, numărul trecerilor ilegale a scăzut considerabil, însă în acest an el a reînceput să crească puternic, în parte din cauza unui "regim de absenţă a vizelor" practicat de Serbia, a precizat UE într-un raport pe 2022 privind migraţia.
Germania a primit aproape un milion de refugiaţi în 2015, un aflux masiv care a contribuit la ascensiunea partidului de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD).
De la începutul invaziei ruse din Ucraina la 24 februarie, Germania a înregistrat deja intrarea pe teritoriul său a peste un milion de refugiaţi, în marea majoritate femei şi copii de naţionalitate ucraineană, notează Agerpres.
Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, s-a întâlnit cu Olaf Scholz.
„I-am mulțumit cancelarului Germaniei, domnul Olaf Scholz, pentru întregul sprijin acordat în accederea României la spațiul Schengen, mesajul recent de sprijin, transmis de la Praga, fiind practic o încununare a celor 30 de ani de cooperare și parteneriat în Europa cu Germania.Totodată, am prezentat dorința PSD de a consolida prezența investitorilor germani pe piețele românești, mai ales în sectoare strategice, inclusiv prin relocarea în România a activităților companiilor germane care planifică să își reevalueze activitățile de producție din Rusia și Belarus, manifestându-ne în același timp dorința de a contribui la dezvoltarea proiectului privind reconstrucția regiunii”, a scris, sâmbătă, Marcel Ciolacu, președintele PSD, pe contul de Facebook.
„Nu în ultimul rând, am salutat agenda socială ambițioasă a SPD, un model pentru PSD, și am susținut necesitatea intensificării colaborării cu Germania pentru a face față crizelor actuale, inclusiv pe zona de energie”, a conchis Marcel Ciolacu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News