Ministrul de Externe german, Annalena Baerbock, începe marţi seară o vizită în Statele Unite.
Primul punct pe agendă fiind o deplasare în statul Texas, fief al republicanilor, unde va discuta cu guvernatorul Greg Abbott.
Înainte de întâlnirea cu Abbott, un republican care se opune ferm imigraţiei, Baerbock intenţionează să viziteze o companie din Austin ce realizează teste cu vehicule autonome în cooperare cu producătorul auto german Volkswagen.
Miercuri, şefa diplomaţiei germane va merge în Houston, cel mai mare oraş din Texas şi al patrulea din SUA ca populaţie, pentru a se întâlni cu primarul Sylvester Turner.
În vizita sa în Texas, Annalena Baerbock va fi însoţită o delegaţie din Leipzig, oraş înfrăţit cu Houston.
Vizita ministrului german de externe în SUA, ce urmează unei deplasări făcute luni la Kiev, include de asemenea capitala federală Washington, unde joi şi vineri reprezentanta Berlinului are prevăzute discuţii secretarul de stat american Antony Blinken, cu membri ai Congresului Statelor Unite şi cu studenţi.
Annalena Baerbock va rămâne în SUA şi săptămâna viitoare, unde va participa la Adunarea Generală a ONU, la New York, potrivit unui purtător de cuvânt al MAE german, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu