Slovenia sprijină intrarea Croaţiei, României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, dar va fi dificil de obţinut un acord politic în interiorul UE pe acest subiect înaintea unei reforme a politicii Schengen, a declarat luni viitoarea şefă a diplomaţiei slovene, Tanja Fajon.
Ea a menţionat în acest context neîncrederea între statele spaţiului Schengen în urma valului migrator din 2015-2016, ceea ce face ca cinci state membre ale acestui spaţiu de liberă circulaţie, inclusiv Austria, să desfăşoare în continuare controale stricte la frontierelor lor cu state care nu fac parte din Schengen, potrivit Agerpres.
Până când nu reformăm tratatul Schengen, cred că extinderea către cele trei ţări este în pericol. Cred că mai întâi trebuie să creăm o încredere puternică între statele membre, a declarat Tanja Fajon în timpul audierii sale în comisia de politică externă a parlamentului sloven.
Pe de altă parte, ea a pledat pentru extinderea UE către statele Balcanilor Occidentali şi pentru dialogul între Belgrad şi Pristina.
Tanja Fajon va face parte din guvernul condus de liberalul proeuropean Robert Golob, care a câştigat alegerile legislative în faţa fostului premier conservator Janez Jansa.
Citește și...
Raportul privind starea spațiului Schengen pentru 2022, prezentat, marți, de Comisia Europeană, reiterează importanța finalizării spațiului Schengen și invită Consiliul să adopte deciziile care să permită Croației, precum și României și Bulgariei să devină în mod oficial parte a acestuia.
Potrivit unui comunicat al CE, este prima dată când Comisia prezintă un astfel de raport, în urma Strategiei privind spațiul Schengen adoptată anul trecut. Raportul privind starea spațiului Schengen va constitui baza pentru discuțiile dintre deputații Parlamentului European și miniștrii afacerilor interne care vor avea loc cu ocazia Forumului Schengen din 2 iunie și a viitorului Consiliu Schengen din 10 iunie.
„Spațiul Schengen a unificat continentul nostru și este emblematic pentru modul de viață european. În ultimul an, am luat măsuri decisive pentru a consolida și mai mult guvernanța Schengen și pentru a restabili încrederea în acest motor esențial al economiei. Rapoartele de astăzi reflectă angajamentul neclintit de a asigura faptul că spațiul Schengen iese mai puternic din provocările cu care s-a confruntat”, a declarat vicepreședintele Margaritis Schinas.
Citește în continuare...AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu