Şefi din Poliţia Locală Ploieşti, băgaţi în comisia de disciplină pe fondul actelor de vandalism din oraş

Foto ilustrativ / Imagine de Anja de la Pixabay
Foto ilustrativ / Imagine de Anja de la Pixabay

Mai mulți șefi din Poliţia Locală Ploieşti vor fi băgaţi în comisia de disciplină pe fondul actelor de vandalism din oraş.

Mai mulţi şefi din cadrul Poliţiei Locale Ploieşti (PLP) vor fi băgaţi în comisia de disciplină pe fondul actelor de vandalism care au fost comise, în ultimele zile, în oraş, primarul Andrei Volosevici acuzând lipsa de reacţie a poliţiştilor locali.

În acest context, edilul a convocat, luni, în regim de urgenţă, conducerea Serviciului Ordine Publică, din cadrul Poliţiei Locale Ploieşti.

'Constatând o serie de abateri în activitatea Poliţiei Locale Ploieşti, în special în ceea ce priveşte neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu a angajaţilor din cadrul Serviciului Ordine Publică, i-am convocat, astăzi, la sediul primăriei, într-o şedinţă de urgenţă, deoarece această atitudine şi lipsă de reacţie la actele de vandalism, şi din partea poliţiştilor locali, aduce prejudicii patrimoniului municipiului şi siguranţei ploieştenilor. De aceea, le-am cerut note explicative atât şefului Serviciului Ordine Publică, cât şi celor patru şefi de birou şi voi sesiza Comisia de disciplină, pentru a restabili ordinea şi disciplina în desfăşurarea activităţilor Poliţiei Locale Ploieşti', a declarat, potrivit unui comunicat, primarul Andrei Volosevici.

Primăria Ploiești anunța o plângere penală, după actele de vandalism

Primăria Ploieşti a anunţat, sâmbătă, că a fost formulată o plângere penală în urma unor acte de vandalism produse în cursul nopţii precedente.

'În noaptea de 30 aprilie - 01 mai 2021, au avut loc acţiuni organizate şi concertate de vandalism, constând în distrugeri ale coşurilor de gunoi, amplasate pe domeniul public, precum şi ale obiectelor de mobilier stradal. Aceste acţiuni, care denotă o lipsă crasă a unui elementar civism, nu mai pot fi tolerate, motiv pentru care s-a cerut, cu insistenţă şi celeritate, suportul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova şi cel al Poliţiei municipiului Ploieşti, astfel încât, printr-un efort comun, acest fenomen, care pare a face parte dintr-un scenariu bine regizat, să fie stopat în perioada Sărbătorilor Pascale', se arată într-un comunicat al Primăriei Ploieşti transmis Agerpres.

Primarul Andrei Volosevici afirma, la acel moment, că mizează pe 'o implicare profesionistă' a instituţiilor care au în atribuţii liniştea şi ordinea publică.

'Din punct de vedere al Primăriei municipiului Ploieşti, salubritatea este strict legată de sănătatea publică şi toate acestea se întâmplă, din păcate, într-o situaţie de pandemie. Ne dorim un oraş curat, îngrijit şi, mai ales, sigur din punct de vedere al sănătăţii. Ploieştenii merită, cu prisosinţă, acest lucru iar noi, ca administraţie locală, suntem datori să oferim acest confort', a declarat primarul, potrivit comunicatului.

Edilul a precizat că a cerut notă explicativă reprezentanţilor Poliţiei Locale Ploieşti privind lipsa de reacţie faţă de cele întâmplate, iar instituţia pe care o conduce a formulat plângere penală privind acţiunile de distrugere. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel