Jurnalista Oana Zamfir de la Antena 3 a reacționat dur după decizia ca frații și vărul lui Emi Pian, reținut pentru tentativă de omor, să fie arestați preventiv pentru 30 de zile.
Instanța a decis ca Ciprian Pian, Grațian Pian și Oneață, vărul lor, să fie plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, sub acuzația de tentativă de omor. Cei trei sunt suspectați că l-ar fi atacat și lovit pe Richard Emanuel Gheorghe, presupusul criminal al fostului lider al clanului Duduianu, Emi Pian.
Imediat după comunicarea acestei decizii, Oana Zamfir, jurnalista de la Antena 3, a spus în direct că „dacă se va dovedi și că, la ceas de noapte, capi ai Poliției se văzură prin biserici, acasă la interlopi, unde se văzură ca să îi roage frumos să respecte legea, eu cred că ar trebui să fie cutremur. Aștept cu interes să se lămurească această chestiune”.
Amintim că recent, în spațiul public, s-a vehiculat că șefi din Poliție s-ar fi întâlnit cu Duduienii în biserică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu