Șeful ANI, Horia Georgescu, ar fi dat mită pentru a intra la DNA

georgescu
georgescu

Președintele Agenției Naționale de Integritate, Horia Georgescu, ar fi dat mită pentru a fi angajat la DNA, fostul PNA, în anul 2004. Acuzația a fost făcută, sâmbătă,  de fratele acestuia, Sorin Georgescu, în cadrul emisiunii "Exces de putere" de la Antena 3. Suma despre care vorbește Sorin Georgescu este de 18.000 de euro. De asemenea, fratele șefului ANI vorbește și despre anturajul lui Horia Georgescu, unde se consumau droguri, dar si despre betiile la care acesta lua parte.

Redăm dialogul dintre Sorin Georgescu şi reporter, difuzat în cadrul emisiunii, și preluat de Jurnalul Național:

 Sorin Georgescu: Eu ştiu când a pus 17.000 sau 18.000 de euro într-un torpedou, ca să-şi câştige postul.

Reporter: Dumneavoastră spuneţi că Horia Georgescu a dat mită ca să fie angajat la DNA?

Sorin Georgescu: Da, da, şi eu i-am dat banii, mi-a cerut mie împrumut.

Reporter: Poate v-a minţit.

Sorin Georgescu: Păi, nu, că eram împreună cu el când i-a pus în torpedou.

Reporter: În torpedoul cui, domnule Georgescu?

Sorin Georgescu: În torpedoul unui domn, care lucra la PNA, pe o funcţie foarte mare.

Reporter: Asta trebuie probat. Puteţi să spuneţi cine e omul?

Sorin Georgescu: Nu, nu vreau să spun cine e.

Reporter: Dar poate v-a minţit Horia şi nu era /.../...

Sorin Georgescu: Nu m-am minţit, pentru că eram împreună, toţi trei, în maşina aceea.

Reporter: Dincolo de mită, pentru a fi primit în sistem, era nevoie de un aviz important.

Sorin Georgescu: L-au verificat şi în Braşov i s-a dat aviz negativ.

Reporter: Cine i-a dat acest aviz negativ?

Sorin Georgescu: Fosta "Doi şi un sfert", nu ştiu dacă mai există acea unitate militară, şi SRI-ul. Şi, în ciuda acestor avize negative, el a fost angajat la PNA Bucureşti, angajarea semnându-i-o generalul Johnny Popescu, în ultima lui zi de servicii.

Reporter: Şi dumneavoastră de unde ştiţi asta?

Sorin Georgescu: De la Horia, că se lăuda, Horia e gură-spartă. Tatăl meu mereu îi spunea: "Băi, mai taci, măi, trompetă". Deci şi tata mai scăpa câte unele prin casă, dar fratele meu le dădea... dădea multe.

Reporter: Potrivit mărturiei fratelui, fusese greu de obţinut din cauza problemelor personale în care Horia Georgescu fusese angrenat.

Sorin Georgescu: Eu l-am scos dintr-un anturaj, i-am dat bani, anturaj în care se foloseau anumite substanţe lejere, da, care sunt interzise de lege, droguri, beţii, baruri de noapte. Bea mult, bea mult, sunt agenţi de poliţie care l-au văzut cum deschidea uşa şi cădea din maşină, aşa, beat. Dar nu îi lua nimeni carnetul.

 În replică la aceste acuzaţii, Horia Georgescu a trimis câteva precizări, prezentate în cadrul emisiunii. "Această acuzaţie a făcut obiectul mai multor sesizări sau plângeri penale adresate unor unităţi de parchet şi instituţii, formulate de Sorin Georgescu, începând cu anul 2006. Toate aceste plângeri au fost soluţionate cu neînceperea urmăririi penale. Menţionez faptul că între suma de 18.000 de euro pe care dumneavoastră o invocaţi ca presupusă mită pe care eu aş fi dat-o pentru angajarea la Direcţia Naţională Anticorupţie, fost PNA, şi suma trecută de Sorin Georgescu în sesizările oficiale adresate unităţilor de parchet există o diferenţă substanţială. Sorin Georgescu a declarat sub semnătură olografă că am dat un milion de dolari mită pentru un post de specialist la Direcţia Naţională Anticorupţie. Acuzaţia este complet falsă, iar instituţiile competente au soluţionat aceste plângeri prin neînceperea urmăririi penale", a susţinut şeful ANI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel