Şeful Comisiei anticorupţie din Bulgaria, Plamen Gheorghiev, a demisionat miercuri în urma unui scandal privind achiziţionarea de apartamente de lux la preţuri preferenţiale, caz care a dus deja la demisia mai multor politicieni din partidul de guvernământ GERB, informează Reuters.
Decizia lui Gheorghiev de a demisiona a fost aprobată de parlamentul bulgar cu 120 voturi pentru şi trei împotrivă.
Procurorul-şef al Bulgariei, Sotir Ţaţarov, a afirmat în luna aprilie că Plamen Gheorghiev se află printre cei anchetaţi în acest scandal, pentru presupuse declaraţii false legate de circumstanţele în care el şi soţia sa au achiziţionat un apartament în Sofia.
Preşedintele Rumen Radev i-a retras sprijinul lui Gheorghiev, care preluase conducerea Comisiei anticorupţie în martie 2018.
Plamen Gheorghiev a negat însă că ar fi vinovat în acest caz. Nu am comis nicio infracţiune. Am luat cu mult timp în urmă decizia de a demisiona. Familia mea a fost ţinta unei incredibile hărţuiri din partea anumitor media, a declarat el în faţa presei în parlamentul bulgar.
Gheorghiev nu a inclus în declaraţia sa de avere o terasă cu suprafaţa de 186 de metri pătraţi în clădirea unde locuieşte, potrivit anchetatorilor.
Vicepreşedintele partidului GERB, Ţvetan Ţvetanov, a demisionat din funcţia de deputat în luna martie după acuzaţii similare.
Scandalul imobiliar a dus, de asemenea, la demisia ministrului justiţiei şi a doi secretari de stat, demnitarii fiind acuzaţi de cumpărarea unor apartamente spaţioase în Sofia la preţuri inferioare preţului pieţei, de la acelaşi dezvoltator imobiliar de la care şi-a achiziţionat locuinţa şi Plamen Gheorghiev.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu